Gheorghe Mulţescu, antrenor Petrolul Ploieşti: „Lumea mă caută, fiindcă nu m-am mânjit pe vremea Cooperativei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Mulţescu
Gheorghe Mulţescu

Într-o discuţie cu cărţile pe faţă, tehnicianul ne-a dezvăluit care este secretul longevităţii sale în prima ligă.

27 de ani de antrenorat şi 25 de echipe. Acesta e palmaresul lui Gheorghe Mulţescu, care n-a câştigat însă decât un singur trofeu, Cupa Balcanică, pe vremea când o antrena pe Samsunspor.

Ca jucător, actualul tehnician al „lupilor galbeni" a reuşit să cucerească trei titluri şi două Cupe ale României, cu Dinamo. Băiatul său, Cătălin Mulţescu (36 de ani), a bifat 128 de meciuri ca portar în Liga I, la echipe precum Astra Ploieşti sau Jiul Petroşani.  

„Adevărul": Sunteţi pe val de când aţi preluat Petrolul...

Gheorghe Mulţescu: Am fost convins că voi debuta cu dreptul  aici, dar nu mă aşteptam să obţinem o victorie atât de categorică în „Ştefan cel Mare". Aveam argumente, pentru că echipa a jucat foarte bine şi cu FC Braşov, dar nu credeam că o să batem cu 3-1 Dinamo. Mai important decât scorul e însă faptul că n-am pierdut contactul cu plutonul. Cred că lupta pentru salvarea de la retrogradare se va duce până în ultima etapă.

De ce aţi renunţat la Delta Tulcea, o echipă ce are drept obiectiv promovarea în Liga I, pentru a veni la Petrolul?

Pentru că am fost dezamăgit de conducătorii de acolo. Eu eram deja cu bagajele făcute când am primit telefonul lui Vivi Răchită. Cei de la Tulcea nu şi-au respectat promisiunile faţă de mine. În primul rând, aveam nevoie de încă un portar, pentru că n-aveam decât doi în lot. În condiţiile în care preşedintele Haralambie Meregiu era ocupat cu dosarul de licenţiere, am întâmpinat o opoziţie foarte puternică din partea celorlalţi oameni din conducere. Am fost jignit, agresat verbal, ori eu nu pot să accept aşa ceva!

Cum v-a convins Ră­chită?

Oferta a fost de nerefuzat, mai ales că Vivi mi-a fost şi jucător în Turcia, la Ankaragücü. E un proiect frumos, iar Petrolul e o echipă cu suporteri pătimaşi.  Îmi forţez şi eu puţin limitele, încercând să salvez acest club de la retrogradare.

După 1-1 cu CFR, aţi spus că dacă ei vor lua titlul, atunci Petrolul e de Liga Campionilor...

Nu e niciun secret că CFR Cluj e echipa cea mai ajutată de arbitri. Niciodată n-au contestat arbitrajele, iar asta m-a pus pe gânduri. Am văzut unele greşeli incredibile. La început i-am respectat pentru investiţiile făcute, când eram la «U» Cluj. Apoi, au abuzat de arbitraje favorabile, n-au ştiut să-şi poarte gloria cu modestie.

Activaţi în breasla antrenorilor încă din 1985...

Aşa e. Mircea Lucescu lansase moda antrenorului-jucător pe care am preluat-o şi eu. Am activat în această dublă postură la Jiul, CSM Suceava, Rocar, UTA şi Rapid, unde mi-am şi încheiat cariera, în 1989.

De ce credeţi că antrenorii experimentaţi nu mai au căutare?

Păi, a tot existat curentul ăsta cu Generaţia de Aur în ultima vreme, dar cred eu că nu te face antrenor doar faptul că ai făcut parte din acea echipă de excepţie. În consecinţă, au existat foarte multe decepţii. Până la urmă, doar Dan Petrescu şi cu Dorinel Munteanu au confirmat în totalitate.

Practic, aţi rămas ultimul reprezentant al vechii gărzi în Liga I.

Pe lângă faptul că am reuşit să mă descurc de multe ori în condiţii vitrege, cred că am rămas în circuit şi datorită faptului că eram în Turcia pe vremea celebrei „Cooperative", deci n-aveam cum să fiu mânjit.

V-aţi gândit vreodată să vă retrageţi?

Deloc. La mine, vârsta biologică a rămas în urma celei din buletin. Atâta vreme cât voi fi entuziast şi „verde", intenţionez să rămân în
branşă.

Nu de mult vă declaraţi extrem de dezamăgiţi de conducătorii din România...

Aşa e. Majoritatea sunt nişte amatori. Au impresia că, având bani, se şi pricep automat la fotbal. Vă spun sincer, cel mai bine m-am înţeles cu Vasile Şiman, care e un idealist.

Care e cea mai grea situaţie cu care v-aţi confruntat?

Ceea ce-am trăit la Dinamo, în sezonul 1990-1991. A fost cea mai grea încercare din viaţa mea. Nu erau jucători de valoare, nu erau fonduri, deşi se vânduseră mulţi fotbalişti, iar fanii ne dădeau cu pietre în geamuri! Aşteptam jucătorii pe la gară cu maşina, îi luam şi îi duceam la antrenamente, eram nevoit să recurg la diplomaţie pentru a-i convinge să joace. Şi totuşi, am reuşit să termin prima jumătate a campionatului pe primul loc, la egalitate cu Universitatea Craiova. Apoi, a trebuit şi să accept temporar un statut de struţocămilă, eu şi cu Florin Cheran fiind amândoi principali. Până la urmă, am plecat la Brăila.

Care e cel mai mare regret al carierei?

Ar fi două. Că n-am luat campionatul cu Sportul, în sezonul 2005-2006, dar şi faptul că n-am reuşit să-mi îndeplinesc obiectivul la FC Vaslui. M-a chemat Adrian Porumboiu în vara lui 2006 şi mi-a zis: „Hai să-mi faci o echipă care să joace ca Sportul". M-am înhămat la muncă, dar n-am rezistat decât nouă etape. Echipa juca frumos, dar ne lipseau rezultatele.

Adrian Porumboiu v-a susţinut?

Categoric. M-a rugat să nu plec, pentru că-i plăcea jocul echipei, dar i-am zis că nu pot rămâne, din moment ce fanii şi cu presa locală mă contestă. În plus, nici Porumboiu nu prea voia să mai apară în faţă, era încă dezamăgit după acel meci cu Steaua, când l-au trădat jucătorii (n.r. - 0-4, la 7 iunie 2006). Eram la el în birou, după un meci în care ne „executase" un arbitru. L-a sunat Porumboiu, a dat telefonul pe speaker şi l-a întrebat: „De ce mă furaţi, pentru că eu nu vă dau bani?". Ştiţi ce a răspuns respectivul? „Nea Adi, cine ştia că mata mai eşti pe acolo!". Cam acesta era climatul în care-mi desfăşuram munca.

"Pompiliu Stoica e într-o mare scădere de formă, el se gândeşte acum mai mult la antrenorat.''

„Din vară, vreau să mă întorc în Turcia"

Aţi activat zece ani în Turcia. Cum aţi ajuns acolo?

În 1993, eram antrenor la naţionala B a României, iar başkanul Tamer Atalay m-a chemat la un interviu. Căuta un antrenor pentru Samsunspor, care abia promovase în prima ligă. Nu mi-am făcut mari iluzii, pentru că el mai discutase şi cu Sorin Cîrţu, Florin Halagian, Constantin Cernăianu şi Emeric Ienei. Dar m-a sunat pe mine, probabil, m-a văzut mai dinamic, aşa că mi-am făcut imediat bagajele şi m-am dus.

În primul sezon aţi luat Cupa Balcanică...

Am trăit patru ani frumoşi în primul meu mandat la Samsun. Înaintea mea, în Turcia mai activase doar Nelu Numweiller, la Bursaspor, aşa că pot fi considerat un fel de deschizător de drumuri. Am dus jucători acolo, cum ar fi Daniel Timofte, care a fost foarte iubit de turci, iar după mine au venit şi alţi antrenori. Petre Gavrilă a fost la Vanspor, iar Marian Bondrea la Altay Izmir. E posibil să fi avut un merit, indirect, şi în faptul că Galatasaray l-a transferat pe Gică Hagi.

Mai nou sunteţi şi cetăţean turc...

Am primit anul trecut cetăţenia ca să pot antrena în liga a doua acolo. Vreau să vă spun că eu am învăţat de unul singur să vorbesc limba turcă. Plecasem din ţară cu un translator, dar l-am dat afară după trei zile, pentru că se ţinea numai după başkan, să poată profita de pe urma lui. Mi-am cumpărat apoi un dicţionar şi m-am pus cu burta pe carte. Învăţam noaptea, iar ziua recapitulam. După trei zile am văzut că nu progresez, după cinci am scos câteva cuvinte, iar după o lună şi jumătate mă puteam înţelege cu oamenii.

În vară vă propuneţi să reveniţi în Süper Lig?

Sper. Acesta e obiectivul meu principal, dar să vedem şi cum se va termina acest sezon. E cam greu să-mi găsesc echipă în prima divizie, dar să ştiţi că şi Bank Asya Lig, divizia secundă, e foarte puternică. Sunt 20 de echipe, într-o singură serie, iar multe sunt foste prim-divizionare de tradiţie: Adanaspor, Denizlispor, Konyaspor. Dacă turcii, care au o populaţie de 70 de milioane de locuitori şi un potenţial financiar net superior au reuşit să facă asta, nu înţeleg de ce ne chinuim noi cu două serii de Liga a II-a, de se retrag echipele într-o veselie an de an!

Şi cei de la Petroşani v-au făcut cetăţean de onoare...

Sunt în continuare legat sufleteşte de Jiul. Ţin minte şi acum, când am venit prima oară în oraş, gulerul alb de la cămaşă s-a făcut negru pe drumul de la gară la hotel. Mă gândeam că plec înapoi cu primul tren, dar iată că am rămas să joc timp de zece ani pentru această echipă. Ca antrenor, am fost însă foarte dezamăgit de modul în care s-a purtat cu mine Alin Simota.

Ce s-a întâmplat?

Parcă retrăiesc şi acum acel vis urât. A fost aiurea tot ceea ce a făcut el atunci. M-a dat afară în primăvara lui 2005, deşi eram pe primul loc în Liga a II-a şi aveam un avans de cinci puncte faţă de Gaz Metan Mediaş, care era atunci pregătită de Neluţu Sabău. Simota mi-a reproşat că-i ţin pe jucători prea mult la antrenamente! Înţelegeam dacă mă dadea afară că îi ţineam în discotecă, dar să mă dea afară pentru că-i ţineam pe teren, asta chiar nu mai înţeleg. E păcat, aveam un proiect pe cel puţin doi ani. Am vrut să fac o industrie de fotbal la Petroşani! Am avut experienţe asemănătoare şi la FC Braşov sau Ceahlăul. La Piatra Neamţ am fost dat afară la scurt timp după ce am bătut Steaua cu 3-1, chiar în Ghencea!

"Chiar dacă a jucat mai puţin în acest retur, Florentin Dumitru e în continuare un fotbalist foarte important pentru mine. ''

CV


- Gheorghe Mulţescu
- Data şi locul naşterii: 13 noiembrie 1951, Botoroaga (Ilfov)
- Cariera de jucător: Jiul Petroşani, Dinamo, CSM Suceava, Autobuzul
Bucureşti, UTA, Rapid
- Meciuri / goluri Liga I: 407 / 110
- Selecţii / goluri naţională: 15 / 3
- Cariera de antrenor: Jiul Petroşani, CSM Suceava, Autobuzul Bucureşti, UTA, Rapid, Dinamo, Dacia Unirea Brăila, naţionala „B" a României, Samsunspor, Kayserispor, Adanaspor, Ankaragücü, Sportul Studenţesc, Astra, Gaziantepspor, Politehnica Timişoara, Petrolul Ploieşti, FC Braşov, FC Vaslui, Kahramanmaraşspor, „U" Cluj, Progresul Bucureşti, Ceahlăul, Al-Taawon (Arabia Saudită), Delta Tulcea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite