Gazzetta dello Sport: "Spuneţi-i Sfântul Cavani"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Spuneti-i Sfântul Cavani" a titrat, joi, ediţia tiparită a cotidianului Gazzetta dello Sport, cu referire la faptul ca atacantul uruguayan a marcat golul calificării echipei SSC Napoli în 16-imile de finală ale Ligii Europa, în minutul 90+3 al întâlnirii cu Steaua .

"La ultima respiraţie Napoli a obţinut calificarea. Golul lui Cavani a făcut Steaua KO şi a trimis-o pe Napoli în primavara Ligii Europa, fiind singura formaţie italiană ajunsă aici", a scris sursa citată.

În cronica meciului, Gazzetta dello Sport a notat: "Daaaaaaa. La ultimul asalt Napoli a reuşit. Dumnezeul fotbalului şi-a întors din nou faţa către Stadionul San Paolo, iar San Gennaro (n.r. - patronul spiritual al oraşului Napoli) a luat chipul lui Cavani... Miracol. Lovitura de cap a lui Cavani este o adevarată lovitură de geniu. Uruguayanul a făcut din nou sa erupă Vezuviul".

În ceea ce-l priveşte pe antrenorul formaţiei Steaua Bucureşti, Marius Lăcătuş, Gazzetta dello Sport a scris: "Nu a avut curajul să mute nimic şi şi-a ţinut echipa în propria jumătate. A încercat sa îngheţe meciul, la fel cum era şi temperatura de afară".

Cotidianul italian le-a acordat jucătorilor români note între 5 (Martinovici şi Bicfalvi) şi 6,5 (Angelov), iar tehnicianului Lăcătuş nota 5,5.

Formaţia Steaua Bucureşti a ratat calificarea în 16-imile Ligii Europa, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa italiană Napoli, în ultima etapă a Grupei K a competiţiei. Golul echipei italiene a fost marcat în minutul 90+3 de Cavani, care a trimis mingea în poartă, din trei metri, la un corner executat de pe partea dreaptă. Cavani a marcat şi la Bucureşti, în minutul 90+7 al partidei de pe Stadionul Steaua, egalând atunci scorul la 3.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite