Gabi Torje pleacă într-o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După returul de joia viitoare de la Split, mijlocaşul îşi face bagajele pentru 1.Bundesliga: Borussia Dortmund plăteşte trei milioane de euro. Torje a fost urmărit şi de italienii de la Lazio, însă doar germanii au ajuns la o înţelegere cu şefii clubului dinamovist.

La partida cu croaţii, timişoreanul a fost urmărit din tribune de reprezentanţii clubului german care mulţumiţi de prestaţia jucătorului au anunţat că sunt de acord cu pretenţiile „câinilor": trei milioane de euro şi un procent de 40 la sută dintr-un eventual transfer.

Jocul excelent al lui Torje contra lui Hajduk i-a făcut pe nemţi să urgenteze tranzacţia. Monitorizat intens în ultimul timp, aceştia negociau sistematic cu acţionarii, dar nu se ajunsese la cifre concrete. Acum, sosiţi special în Bucureşti pentru meci, germanii au fost încântaţi de ce au văzut şi au anunţat că accepă termenii impuşi.

Nemţii vin în Croaţia să semneze contractul

Iniţial, acţionarii au vrut cinci milioane de euro, dar apoi au schimbat strategia: pentru că timişoreanul are doar 20 de ani şi poate "exploda" într-un campionat puternic un transfer ulterior le-ar aduce mai mulţi bani.

Aşa au renunţat la două milioane de euro, dar au câştigat 40 la sută dintr-o nouă posibilă tranzacţie, una care le va aduce mai mulţi bani. Şefii "câinilor" şi reprezentanţii Borussiei Dortmund se vor întâlni şi la Split, iar după partidă vor semna contractul, urmând ca Torje să plece în Germania în cel mai scurt timp, undeva la sfârşitul săptămânii viitoare. Şi italienii de la Lazio s-au interesat de el, dar nu sunt dispuşi să plătească sumele cerute de dinamovişti.

Atacă şi la Split

Ioan Andonele-a transmis deja eleviilor săi tactica pentru partida de joia viitoare din Croaţia cu Hajduk Split. "Fălcosul" a fost nemulţumit de faptul că roş-albii au primit gol pe teren propriu, iar victoria din "Ştefan cel Mare", 3-1, nu a rezolvat ecuaţia calificării, "câinii" temându-se ca în infernul de pe "Polijud", Hajduk să se dezlănţuie. "La Split va fi un alt joc, dar nu ne vom duce să ne apărăm, trebuie neapărat să marcăm.
Pentru noi, calificarea nu e rezolvată, poate doar dacă scorul era 3-0, era în mare parte rezolvată. Hajduk are nevoie de două goluri, dar îi vom pregăti o surpriză", a spus Andone.

În plus, în meciul din Croaţia, dinamoviştii se vor putea baza şi pe serviciile lui Marius Niculae şi Cosmin Moţi, jucători care din cauza cumulului de cartonaşe nu au avut drept de joc în prima manşă cu croaţii. Dacă trec de Hajduk dinamoviştii vor ajunge în play-off-ul pentru grupele Ligii Europa.

Telex

Pulhac are capul tare. Pulhac şi adversarul său, Ljubicici, au încercat să respingă o minge,dar s-au lovit cap în cap. În urma contactului, dinamovistul a putut continua meciul, purtând un bandaj, în timp ce croatul a fost scos pe targă. Ljubicici a fost operat ieri la Split, suferind o fractură a osului zigomatic şi va lipsi trei luni de pe teren.

DigiSport va transmite returul. După ce Pro TV a difuzat meciul de la Bucureşti dintre Dinamo şi Hajduk, DigiSport a câştigat drepturile de transmisie pentru returul de la Split. Meciul va avea loc joi, 5 august, ora 21:30, şi va fi arbitrat de portughezul Carlos Xistra.

Croaţii sunt optimişti. Deşi echipa sa a fost învinsă cu 3-1, antrenorul Stanko Poklepovici a declarat că echipa sa se va califica în dauna roş-albilor: "Va fi alt joc la Split, voi schimba echipa, voi încerca să deschid mai mult jocul pe atac. Dinamo a marcat trei goluri, noi mai avem nevoie de două şi e posibil să reuşim asta. În retur vom reuşi să ne calificăm".

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite