Nikolici: ”Este o victorie mare în istoria Stelei, sunt cele mai importante goluri ale mele!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua s-a calificat în ”16”-imile Ligii Europa. 3-1 cu Larnaca * Foto; Petrică Tănase
Steaua s-a calificat în ”16”-imile Ligii Europa. 3-1 cu Larnaca * Foto; Petrică Tănase

Autor a două goluri în meciul pe care Steaua l-a câștigat cu 3-1, în fața lui AEK Larnaka (Cipru), Stefan Nikolici a sărbătorit victoria alături de colegii săi, iar mai apoi a spus că l-a impresionat atmosfera de pe ”Arena Națională”.

Nikolici a declarat în engleză la Sport.ro: ”Acest meci este unul mare în istoria Stelei. Iar cele două goluri pe care le-am marcat sunt cele mai importante din cariera mea. Suporterii au fost extraordinari. Au fost al 12-lea jucător al nostru”.

Întrebat dacă visează la finală, Nikolici a fost prudent: ”Să o luăm pas cu pas”. El a vorbit și despre faptul că această calificare a fost posibilă și pentru că Schalke a jucat în Israel și a câștigat. ”Ne-au ajutat, dar așa sunt nemții. Nu era bine deloc dacă Maccabi ar fi câștigat”, a spus Nikolici, care a dedicat victoria și calificarea familiei, suporterilor Stelei și tuturor românilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite