Fostul atacant Viorel Ion şi-a vândut casa din Galaţi şi s-a mutat la Brăila
0Antrenorul gălăţean Viorel Ion şi-a luat în serios promisiunea de a duce echipa de fotbal CF Brăila în prima ligă. Implicarea lui emoţională în proiectul brăilean este atât de mare, încât şi-a vândut casa din Galaţi şi s-a mutat la Brăila.
"Vă spun un lucru în premieră, de astăzi sunt brăilean. Am rămas plăcut impresionat de implicarea oficialităţilor brăilene în fenomenul fotbal şi îmi place această provocare. Am vândut casa din Galaţi şi stau în Brăila. Deocamdată, voi locui într-un apartament pus la dispoziţie de club", a declarat Viorel Ion pentru "Vocea Brăilei".