UPDATE Fostul patron al echipei Laminorul Roman, Nati Meir, a protestat în Piaţa Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre cei care au protestat duminică în Piaţa Universităţii se numără şi fostul patron al Laminorului Roman din perioada septembrie 2000 - mai 2001, Nati Meir.

"Am văzut un europarlamentar care se indigna: «Cum iese românii în ţară pentru un arab?» Eu sunt minoritar ca şi Raed Arafat, chiar dacă sunt evreu, şi cred că un europarlamentar care prezintă România nu poate să vorbească rău de arabi. Nu am vrut să vorbesc cu niciun reporter. Am fost în partea cealaltă a pieţei, am dat mâna cu câţiva oameni, a mai stat vreo 30 de minute şi am plecat. Am tăcut fiindcă mi-e frică să vorbesc să nu fiu arestat. Doresc să plec din ţara asta foarte mult, dar nu pot, că am probleme cu justiţia. Când o să fiu liber să plec o să dau un interviu mai amplu, să spun tot", a explicat Meir, conform RL, motivele pentru care a ales să meargă în Piaţa Universităţii.

Fost deputat în Parlamentul României (2004-2008) şi deţinut în Penitenciarul Galaţi (2010-2011), Nati Meir s-a remarcat şi în domeniul sportului, prin abilitatea de a lansa pe piaţă „bombe" de presă fără acoperire.

image

„Bombele" lui Meir

Iunie 2006: „Voi plăti jumătate din preţul lui Lazăr, Mazilu şi Stelian Stancu, care este unul imens, mai mult decât dublu faţă de cel vehiculat, de 1,5 milioane de euro. În schimbul acestor bani, fiul meu, Or Meir, va fi acţionar la Rapid"
Octombrie 2006: „Voi fi cooptat în acţionariatul Rapidului la următoarea Adunare Generală. Plătesc integral deplasarea în Israel, pentru meciul cu Hapoel Tel-Aviv, din Cupa UEFA"
Iunie 2007: „Voi discuta cu primarul Constantin Hogea despre preluarea echipei Delta Tulcea"
Noiembrie 2007: „Împreună cu un grup de investitori potenţi doresc să preiau Rapidul, pentru că starea echipei s-a deteriorat continuu în ultimii doi ani. Ca suporter al acestui club istoric nu pot sta deoparte"
Decembrie 2007: „Aştept doar un telefon de la prietenul meu, Gigi, pentru a începe negocierile. Dacă vrea, eu dau 100.000.000 de euro, normal, eşalonat, şi iau Steaua"
Decembrie 2007: „Am fost invitat la negocieri pentru a deveni proprietarul lui Southampton. Voi lua patru jucători de la Steaua şi îi voi propune lui Hagi funcţia de antrenor"
Ianuarie 2008: „Cel mai bun prieten al meu din Anglia este Avram Grant. Vă pot dezvălui că Chelsea şi-l doreşte pe Ochiroşii de la Steaua"
Martie 2008: „Ştiu că domnul Copos vrea să-i vândă Rapidul lui Fathi Taher. Eu nu îl cunosc pe domnul Taher, dar cred că o să îl sun acum să îi propun să investim împreună"
Noiembrie 2008: „Iau eu Steaua. Îi dau 30 de milioane chiar acum lui Gigi Becali"
Aprilie 2009: "Îl aduc pe Robbie Keane la Steaua, dacă preiau echipa. Sunt prieten cu Avram Grant, pe el îl pun antrenor"

Dănuţ Lupu despre Meir: „E «ţepar» de meserie"

Fostul mare internaţional Dănuţ Lupu a fost antrenor-jucător la Laminorul Roman. „Mă disperase Nati să vin. Am zis că merg, dar că nu mă mut la Roman. Am stat două luni acolo, în tot acel timp n-am luat niciun leu, nici jucătorii nu-şi primiseră banii. L-am cunoscut pe Meir la Rapid, venea pe acolo să-i spună lui Copos că vrea să cumpere clubul. Când am plecat de la Dinamo, mi-a zis să merg să joc în Israel, la Tel Aviv. Am fost acolo, dar nu mi-a convenit, aşa că m-am întors acasă", şi-a mai amintit gălăţeanul, conform EVZ.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite