Fl. Petre: "Nu poţi să iei jucători de mâna a doua, când ai copii talentaţi în curtea ta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florentin Petre a vorbit într-un interviu pentru www.dinamomania.net, despre cariera sa la Dinamo, cum a fost ofertat de Steaua şi Rapid, despre bunul său prieten, regretatul Cătălin Hîldan, dar şi despre situaţia actuală al roş-albilor.

"Eu îmi aduc aminte când jucam cu el la juniori. Jucam pe zgură, iar el era singurul care băga alunecări. Pentru el, fotbalul era mai presus decât viaţa. Era jucătorul care recupera cele mai multe mingi, închidem ochii când vedeam că bagă o alunecare. Dar niciodată nu s-a aruncat să rupă piciorul cuiva. Eu cred că aşa s-a născut. Pasa foarte bine, putea să-şi dea o pasă decisivă de la 30-40 de metri.

Tata era rapidist şi mă ducea mereu pe stadionul Giuleşti, dar ei erau în "B" şi nu erau cine ştie ce. Mai am un văr care e stelist şi care stă aproape de stadion şi mai mergeam şi pe Ghencea. Dar dragostea adevărată am simţit-o pentru Dinamo, n-am avut niciun sentiment pentru Steaua sau Rapid. În momentul în care am ajuns la Victoria, viaţa mea s-a schimbat. Chirilă a vrut să mă ia la Dinamo încă dinainte de Revoluţie. Când a venit Revoluţia, am ajuns la Dinamo, Hîldan era deja aici.

Când am debutat la Dinamo, am intrat şi am dat gol, a fost cea mai fericită zi din viaţa mea. Nu m-a mai scos nimeni în echipă de atunci şi am jucat aproape în toate meciurile. În momentul în care am terminat junioratul la Dinamo, 'nea Nelu Moldovan, care mă ştia de la juniori, m-a luat la echipa mare. Am avut şi noroc, am jucat câteva meciuri la început, dar pentru mine conta că eram în atmosfera de atunci.


Eu, în locul celor de la Dinamo, puneam un panou mare pe care să scrie ce înseamnă Dinamo, istoria clubului, să ştie toţi ce înseamnă echipa asta atunci când vin să semneze cu Dinamo. Nu spun că cei care semnează nu-şi merită banii, dar trebuie să simţi pentru ce joci. Meseria de fotbalist trebuie respectată.

Acum, sunt liber de contract, dar nu am avut nicio ofertă de la Dinamo. Am avut câteva discuţii cu domnul Borcea, dar nu a fost o ofertă. Nu eu decid, am vorbit cu domnul Moldovan, care ştiu că a rămas aici. El mi-a propus să vin la Dinamo II, să joc acolo, să stau şi să învăţ de la el, dar am zis că nu, pentru că încă mai pot să joc la un nivel înalt.

Pe noi ne luau de la juniori şi ne forţau. Nu poţi să iei numai jucători de mâna a doua, când ai copii talentaţi în curtea ta. În plus, acei copii ştiu ce înseamnă Dinamo. Sunt sigur că toţi cei din conducerea lui Dinamo doresc doar binele echipei"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite