Final de Ligă, început de Europa!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Marica a deschis balul pe Mercedes-Benz Arena, marcând primul gol al nemţilor
Ciprian Marica a deschis balul pe Mercedes-Benz Arena, marcând primul gol al nemţilor

Unirea Urziceni a pierdut clar la Stuttgart, dar rămâne cu reuşita calificării în primăvara celei de-a doua competiţii europene intercluburi. Marşul ialomiţenilor către optimile Ligii Campionilor a fost stopat brutal aseară, în cel mai pur stil nemţesc, pe Mercedes-Benz Arena, din Stuttgart.

Unirea a păşit pe gazonul stadionului german cu un singur gând: să demonstreze că în Bărăganul românesc există o poveste de succes a unei echipe mici, dar cu inimă mare.

În plan concret fotbalistic, asta însemna că echipa lui Dan Petrescu n-avea voie să piardă pentru a-şi păstra locul la masa bogaţilor şi în primăvara europeană. Un obiectiv care a stat în picioare fix cinci minute, până când „trădătorul de ţară" Ciprian Marica a deschis scorul cu o lovitură de cap, care, pentru noi, românii, ar fi fost mult mai utilă la echipa naţională.

Vârful lui VfB a declanşat seria loviturilor fulgerătoare pe care nemţii le-au aplicat Unirii în următoarele minute. Scenariul groazei arată aşa: minutul 5 - centrare Khedira, gol Marica din şase metri, minutul 8 - pătrundere Trash, şut fulgerător pe jos, minutul 11 - Pogrebniak acţiune în careu, execuţie fină.

Concluzia: 3-0 pentru nemţi după mai puţin de un sfert de oră şi celebrul „Auf Wiedersehen" poate fi tradus în românescul „Ura şi la gară!", pardon, la aeroport!

Semedo ne-a dat un dram de speranţă

Ce a urmat până la pauză e prea trist pentru a fi povestit cu amănunte. Germanii n-au mai forţat, mulţumiţi de scor şi oarecum plictisiţi de lipsa de reacţie a oaspeţilor, iar Unirea s-a zbătut în zadar să facă ordine într-un haos tehnico-tactic total.

Începutul reprizei secunde ne-a dat un dram de speranţă. La două minute de la reluare, Semedo a speculat eficient o eroare a lui Boka şi a redus din handicap, ridicând întrebarea: E posibilă surpriza? Suspiciunile revenirii ialomiţenilor s-au risipit treptat, jocul Urziceniului căpătând puţină consistenţă, dar nu îndeajuns cât să pună probleme majore nemţilor.

Nemţii puteau să mai marcheze

Cu un Marica în formă bună, cu Pogrebniak şi el foarte arţăgos în atac şi cu Gebhart măiastru şi viclean la mijlocul terenului, VfB a înclinat din nou terenul spre poarta lui Arlauskis, rostogolind minge după minge spre buturile nefericitului portar lituanian. Acesta a avut noroc şi n-a mai încasat niciun gol, fiind salvat fie de bară, fie de imprecizia germanilor, care puteau să ridice proporţiile scorului la un nivel ruşinos pentru Unirea.

Cap de serie în Liga Europa

Venind din Liga Campio­nilor, Unirea Urziceni va fi cap de serie şi va avea ca posibile adversare în 16-imile Ligii Europa cele 12 echipe care termină pe locul doi în faza grupelor (cu excepţia lui Dinamo, dacă se califică). Lor li se adaugă Liverpool, Rubin Kazan, Standard Liege şi Atletico Madrid, adică ultimele patru echipe clasate pe locul trei în grupele Ligii Campionilor, după numărul de puncte. Tragerea la sorţi, atât pentru optimile Ligii Campionilor, cât şi pentru ­şaisprezecimile Ligii Europa, va avea loc pe
18 decembrie.

Dan Petrescu: „Am ieşit cu fruntea sus"

Dan Petrescu era dezamăgit de rezultat, acuzând absenţele lui Maftei, Galamaz şi Ricardo. „În special absenţa lui Maftei a contat, pentru că era singurul care putea juca libero. Cu echipele mari, trebuie să joci cu trei fundaşi centrali ca să ai o şansă", a comentat antrenorul Unirii Urziceni.

image

„Meciul s-a rupt la golul doi"

„Bursucul" a sintetizat meciul astfel: „Începutul a fost prost, a fost foarte greu pentru noi să ne revenim de la 0-3. Marica a dat un gol frumos, dar meciul cred că s-a rupt la golul doi. Eu am spus că primele 15 minute din fiecare repriză sunt cele mai importante. În pauză am intrat puţin în ei, pentru că nu am vrut să ne facem de râs. A venit golul lui Semedo şi, dacă mai înscriam o dată, puneam presiune pe germani".

„Bursucul" e mândru totuşi de performanţa echipei sale. „Am dat opt goluri, am făcut opt puncte, nu am ce să le reproşez băieţilor. Am ieşit cu fruntea sus din această competiţie, nu ştiu ce echipă românească a mai realizat atâtea lucruri în Liga Campionilor", a mai spus Dan Petrescu la finalul partidei de la
Stuttgart.

3-1

VfB Stuttgart: Lehmann - Celozzi, Tasci, Delpierre, Boka - Gebhart, Träsch, Sami Khedira (60 Kuzmanovici), Hleb (55 Rudy) - Marica (82 Cacau), Pogrebniak. Antrenor: Christian Gross
Unirea: Arlauskis - Bordeanu, Bruno Fernandes, Mehmedovici, Brandan - Apostol (85 Todoran), Pădureţu - Semedo, Onofraş (46 D. Varga), T. Bălan (62 Rusescu) -
Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu
Goluri: Marica 5, Träsch 8, Pogrebniak 11 / Semedo 47
Stadion: „Mercedes - Benz Arena": 25.000
Arbitru: Viktor Kassai (Ungaria)

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite