Farul Constanţa şi Arieşul Turda au fost reprimite în liga secundă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul grupării Farul Constanţa, Giani Nedelcu, a declarat, că echipa sa a primit dreptul să evolueze în Liga a II-a după ce a achitat unele datorii către jucători

"Am plătit o parte din restanţele către jucători iar cel mai important lucru este că am fost reprimiţi în Liga a II-a. Vom încerca să luăm lucrurile pas cu pas, suntem în discuţii avansate cu Petre Grigoraş pentru funcţia de antrenor. Vor mai veni şi jucători, avem un grup pe care îl vom aduce la Constanţa. Ne propunem o comportare cât mai bună în acest sezon. Aşteptăm lângă noi şi un grup de investitori din Contanţa care să ne sprijine", a spus Nedelcu, care a precizat că va solicita amânarea meciului din prima etapă, cu Viitorul Constanţa.

De asemenea, clubului Arieşul Turda i-a fost admis recursul şi va juca în sezonul 2010-2011 în eşalonul secund.

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a decis, miercuri, dezafilierea cluburilor Farul Constanţa, Arieşul Turda, Poli Iaşi şi FC Baia Mare, din Liga a II-a, din cauza restanţelor financiare către jucători şi a faptului că nu au putut dovedi că au resurse financiare pentru noul sezon.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite