Sandu şi Iacov singurii candidaţi la preşedinţia FRF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Sandu şi Constantin Iacov
Mircea Sandu şi Constantin Iacov

Comisia Juridică a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a validat candidaturile lui Mircea Sandu şi Constantin Iacov la preşedinţia forului, însă o respinge pe cea a lui Sorin Răducanu, conform consilierului juridic Adrian Stângaciu, informează site-ul FRF.

"În urma verificării documentelor depuse de persoanele ce şi-au exprimat intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al FRF cu ocazia Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal din ziua de 25 ianuarie, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 3 din Statutul FRF, coroborate cu dispoziţiile art. 13 din Regulamentul de Aplicare a Statutului FRF, Comisia Juridică a FRF a constatat îndeplinirea condiţiilor statutare de către domnii Mircea Sandu şi Constantin Iacov, urmând să valideze candidaturile acestora", a anunţat Stângaciu.

În schimb, candidatura lui Sorin Răducanu a fost respinsă, Stângaciu explicând că există mai multe motive care justifică luarea acestei decizii: "În ceea ce priveşte candidatura domnului Sorin Victor Răducanu, documentaţia depusă este incompletă. CS Petrolul 95 Ploieşti, clubul care a propus candidatura, dar nu a înregistrat documentul, nu este club afiliat la FRF, drept care nu e îndeplinită condiţia prevăzută de art. 13 alin. 1 din Regulamentul de Aplicare a Statutului FRF. Domnul Răducanu nu a depus «programul strategic privind organizarea şi dezvoltarea activităţii fotbalistice pentru perioada viitorului mandat de patru ani», aşa cum prevede art. 13 alin. 2 din Regulamentul de Aplicare a Statutului FRF. Totodată, domnia sa nu a dovedit prin niciun mijloc de probă îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 37 alin. 3 lit. c din Statutul FRF, respectiv că nu a suferit condamnări penale privative de libertate".

Comitetul Executiv al FRF a decis, în 20 decembrie 2009, ca Adunarea Generală ordinară a FRF, în cadrul căreia se vor organiza alegeri pentru desemnarea preşedintelui forului, să aibă loc la data de 25 ianuarie 2010. Alegerile erau programate să se desfăşoare în aprilie 2010. FRF a motivat această devansare prin faptul că noul preşedinte va trebui să aibă timp să alcătuiască, împreună cu echipa sa şi cu staful tehnic al naţionalei, programul şi strategia în perspectiva preliminariilor Euro-2012, astfel încât obiectivul calificării să fie îndeplinit. Tragerea la sorţi a grupelor pentru CE din Polonia şi Ucraina va fi în 7 februarie 2010

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite