FC Braşov are cifrele de partea sa în duelul cu Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua va întâlni pe FC Braşov în această seară în prima manşă a celeilalte semifinale a Cupei României. Dinamo este ca şi calificată în ultimul act, unde îi aşteaptă pe roş-albaştri pentru o finală care nu a mai avut loc de 21 de ani, însă, în drumul echipei din Ghencea către Braşov se ridică chiar echipa fanion a oraşului de la poalele Tâmpei.

"Stegarii" sunt singura formaţie ce a reuşit efectiv să-i umilească pe roş-albaştri în acest sezon, când le-au administrat un 3-0 fără drept de apel chiar în Bucureşti, în returul actualei ediţii de campionat. Sub comanda lui Toni Conceicao şi cu un Robert Ilyeş renăscut, braşovenii speră că pot trece din nou de Steaua pentru a juca în luna mai cu trofeul pe masă chiar pe propriul stadion. Iar cifrele arată că acest lucru este posibil.
De la revenirea galben-negrilor în Liga I, FC Braşov şi Steaua s-au întâlnit de 6 ori, bilanţul fiind echilibrat: câte două victorii, două egaluri şi două înfrângeri de fiecare parte.

În cele trei meciuri disputate în Ghencea din 2008 încoace, ardelenii au marcat 4 goluri, 3 dintre ele fiind reuşite în succesul epocal din această primăvară. Astfel, dacă ar reuşi să înscrie şi astăzi, şansele de calificare "stegarilor" ar creşte considerabil, cu atât mai mult cu cât pe propriul teren încă nu au cunoscut înfrângerea împotriva Stelei: 2 remize şi un o victorie, conform prosport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite