Emeghara: „Îi aparţin doar lui Dumnezeu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ifeanyi Innocent Emeghara
Ifeanyi Innocent Emeghara

De Vinerea Mare, „Adevărul“ vă prezintă povestea emoţionantă a celui mai credincios fotbalist din lotul Stelei, al cărui prenume înseamnă: „Nimic nu este imposibil fără Cel de Sus alături!“. Fundaşul stânga de 26 de ani va bifa în această seară cea de-a treia partidă consecutivă ca titular, performanţă pe care n-a mai reuşit-o de mai bine de doi ani.

Pe 25 iulie 2007, primul african din istoria Stelei păşea în Ghencea. Adus cu surle şi trâmbiţe, Ifeanyi Innocent Emeghara a pătimit aproape trei ani pentru a se putea bucura de fotbal.

Prima problemă întâlnită de Ifeanyi, care este o prescurtare de la numele de origine igbo, nigeriană, Ifeanyichukwu (în traducere „Nimic nu este imposibil cu Dumnezeu alături"), a fost de ordin cardiac. La fel ca majoritatea jucătorilor veniţi de pe Continentul Negru, „Eme" are o inimă mai mare decât cea a unui om obişnuit, motiv pentru numeroase teste, care, în cele din urmă, au ieşit în regulă.

Totuşi, pentru fundaşul stânga, coşmarul de-abia începea! Pe 8 martie 2008, Emeghara s-a accidentat la genunchi, într-o partidă cu Pandurii Târgu-Jiu. De-aici încolo a urmat un calvar de doi ani, care l-a lăsat cu „cicatrice" şi pe plan mental.

Citeşte Biblia în cantonamente

„Cel mai greu lucru la Emeghara a fost să-l recuperăm psihic. Am avut discuţii interminabile cu el. Trebuia să-l lămurim că uşoare dureri sunt normale după ce treci prin ce a trecut el. Îi era o teribilă frică să mai intre pe teren", a mărturisit, recent, "Lippi".

Emeghara este de departe cel mai credincios stelist din lot. Îşi ia Biblia peste tot cu el şi a învăţat versete întregi din Psalmi. Spre deosebire de alţi colegi, Emeghara nu se uită deloc la filme sau la desene animate, nu e pasionat de jocuri video, astfel că singura sa metodă de relaxare în cantonamente este studiul Bibliei.

S-a întâlnit şi a făcut poze cu Totti

„Eme" a avut ocazia să se fotografieze alături de unul dintre fotbaliştii săi preferaţi, Francesco Totti, cu ocazia meciului amical dintre Steaua şi AS Roma, disputat pe 26 iulie 2008. Roş-albaştrii s-au impus cu 3-1, dar nici Emeghara şi nici fostul internaţional italian n-au jucat, ambii fiind accidentaţi la acea dată.

La fel ca Lucio, Kaka şi Dayro

Există şi alţi fotbalişti pentru care credinţa înseamnă un mod de viaţă. Cel mai celebru exemplu este cel al mijlocaşul lui Real Madrid. Într-o finală de Liga Campionilor, acesta a afişat tricoul pe care scria „I belong to Jesus" (Îi aparţin lui Iisus). După modelul biblic, Kaka donează a zecea parte din câştigurile sale bisericii şi oamenilor săraci. Brazilienii Lucio, Zé Roberto, Taffarel şi Jorginho, dar şi ex-steliştii Habibou şi Dayro Moreno sunt alţi fotbalişti pentru care credinţa e pe primul loc.

Vrea să joace la Mondialul din vară

Francesco Totti

Kaka şi celebrul său tricou cu mesajul: „Îi aparţin lui Iisus“

Kaka şi celebrul său tricou cu mesajul: „Îi aparţin lui Iisus“

Înainte de a suferi teribilele accidentări, Ifeanyi Emeghara a fost convocat la naţionala Nigeriei pentru Cupa Africii pe Naţiuni, ediţiile din 2006 şi 2008. Totuşi, n-a participat decât la cel de‑al doilea turneu final, întrucât în 2006 abia semnase cu FC Timişoara şi n-a vrut să
rateze perioada de pregătire cu echipa sa de club.

Prieten cu Martins şi cu Makinwa

Emeghara, care a adunat până acum trei selecţii la prima reprezentativă, trage tare în acest retur pentru a-l determina pe selecţionerul Lars Lagerbäck să-l convoace pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud.

Ifeanyi Innocent Emeghara este produsul academiei de fotbal a clubului FC Ebedei, de pe porţile căreia au mai ieşit jucători celebri precum Sekou Oliseh (ŢSKA Moscova), Obafemi Martins (VfL Wolfsburg), Stephen Ayo Makinwa (Lazio) sau Stephen Sunday (Betis), care joacă în naţionala U21 a Spaniei. De altfel, Martins şi Makinwa sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai stelistului.

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru mine. Îmi doresc să fiu sănătos, să obţin rezultate bune cu Steaua şi, mai ales, vreau să mă apropii cât mai mult de Dumnezeu."
Ifeanyi Emeghara
fundaş Steaua

"Fotbalul este viaţa mea. Fotbalul mi-a dăruit tot ce am şi este singurul lucru pe care ştiu să-l fac bine. Nu mă văd facând altceva."
Ifeanyi Emeghara
fundaş Steaua

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite