Ei s-au născut lideri!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamovistul Ionel Dănciulescu e singurul fotbalist care a purtat banderola în toate cele 18 etape din acest sezon de Liga I. Atacantul e urmat de alte nume grele din primul eşalon.

De foarte multe ori, în campionatul nostru, banderola de căpitan nu reprezintă decât o eşarfă care se plimbă de pe un braţ pe altul, de la o etapă la alta, în funcţie de afinităţile antrenorilor şi patronilor.

Oamenii de fotbal au ajuns chiar să acuze ziariştii că pun prea mult accentul pe o bucată de pânză. Numai că nu e chiar aşa. Căpitanul e liderul echipei, antrenorul din teren, liantul dintre jucători şi conducere. Să ai un fotbalist cu un caracter puternic, care îşi îndeplineşte bine rolul de căpitan, contribuie la liniştea şi la stabilitatea echipei. Iar aceste „ingrediente" sunt sinonime, de multe ori, cu rezultate bune.

Danciu, lider din respect şi superstiţie

La noi, această teorie e confirmată de Dinamo. Ionel Dănciulescu (35 de ani) e singurul fotbalist din Liga I care a purtat banderola în toate cele 18 etape din actualul campionat. Deşi Ciobotariu a mai fost tentat să-l numească şi pe Marius Niculae conducător de „oaste" în unele partide, „câinii" n-au dorit să rupă tradiţia din respect pentru Danciu, dar şi din superstiţie.

Antonio, votat de colegi

Şi rapidiştii, care sunt pe trei în campionat, se pot lăuda că au un lider înnăscut. Marcos Antonio (27 de ani) şi-a pus banderola pe braţ de 17 ori în această stagiune (într-un meci a lipsit de pe teren), preluând-o de la Costin Lazăr. Marcos Antonio a fost învestit căpitan de pe vremea lui Şumudică. Acesta şi-a pus jucătorii să voteze, iar fundaşul cariocas a câştigat „alegerile".

Wesley - căpitan, golgheter, gropar

La Vaslui, subiectul liderului e unul mai delicat. În Liga I, Wesley a fost căpitan de 16 ori şi a dovedit că n-a ajuns în această postură degeaba, fiind al doilea marcator al campionatului cu 13 goluri. În Liga Europa însă, brazilianul şi-a îngropat echipa. A fost eliminat pentru un gest stupid la Lisabona, în partida cu Sporting, UEFA l-a suspendat patru etape, iar fără Wesley, moldovenii au ratat calificarea în primăvara europeană.

Pintilii a ajuns internaţional

Pe lângă tăria de caracter şi respectul vestiarului, căpitanul trebuie să aibă şi calităţi fotbalistice care să-l recomande pentru această postură. La Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş a ţinut cont de acest lucru, atunci când i-a acordat banderola lui Mihai Pintilii. Mijlocaşul central a impresionat prin prestaţiile sale în prima parte a campionatului şi a ajuns să fie convocat şi de Victor Piţurcă la prima reprezentativă.

Steaua, trei căpitani în 18 meciuri: Tătăruşanu, Bourceanu şi Tănase

Condusă de un patron haotic, Steaua nu putea să aibă stabilitate nici pe teren. Roş-albaştrii au avut trei căpitani în sezonul de toamnă. Portarul Tătăruşanu a purtat banderola de şapte ori, după care şi-a intrat în rol Bourceanu. Acesta a fost impus lider de către Gigi Becali şi şi-a condus echipa în zece partide. Cristi Tănase, despre care Mihai Stoica a spus că nu e suficient de inteligent pentru a fi căpitan, a purtat şi el banderola într-un meci.

Naţionala se chinuieşte să găsească un lider după retragerea lui Chivu

În momentul în care Chivu a anunţat că nu va mai răspunde „prezent" convocărilor la naţională, selecţionerii s-au chinut să găsească un înlocuitor pentru fundaşul lui Inter. În cele 14 partide pe care le-a jucat prima reprezentativă în anul 2011, tricolorii au avut şapte căpitani diferiţi. Preferatul celor doi selecţioneri din acest interval, Lucescu jr şi Piţurcă, a fost Răzvan Raţ (5). În top urmează Tamaş (3) şi Mutu (2). Ciprian Marica, Gabi Mureşan, Bănel Nicoliţă şi Dorin Goian au avut şi ei onoare de a li se cânta Imnul din postura de conducători ai României.

Top căpitani din Liga I

Nume                                           De câte ori a purtat  banderola
Ionel Dănciulescu (Dinamo)                 18
Marcos Antonio (Rapid)                          17
Nicolae Grigore II (V. Sibiu)                    17
Robert Ilyeş (Tg. Mureş)                          17
Wesley Lopes (Vaslui)                            16
Mihai Pintilii (Pandurii)                             16

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite