Dulca: "E ceva deosebit să promovez cu Universitatea Cluj"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Universităţii Cluj, Cristian Dulca, a declarat, la finalul partidei câştigate, scor 3-1, cu Minerul Lupeni, că promovarea în Liga I reprezintă un lucru deosebit pentru cariera sa de tehnician.

"A fost foarte greu pentru mine să mobilizeze jucătorii, având în vedere câte lucruri s-au întâmplat în acest campionat. A fost un campionat mai ciudat. Mă refer la meciuri amânate, la comisii peste comisii. E un lucru deosebit pentru mine ca antrenor să promovez cu Universitatea Cluj în prima ligă. Am realizat că am promovat atunci când a fluierat arbitrul. Vreau să le mulţumesc suporterilor şi să le spun că această promovare o datorăm lor. Cât priveşte rivalitate dintre noi şi CFR Cluj, aceasta a fost şi va exista, ea fiind benefică atât timp cât e în limita fair-play-ului", a precizat Dulca.

Finanţatorul echipei clujene, Florian Walter, a ţinut să-i felicite pe jucătorii săi pentru această promovare: "Felicit băieţii pentru promovare. A fost foarte greu. Universitatea Cluj a fost un club care a rămas treaz indiferent în ce ligă a evoluat. Sperăm să ne menţinem în prima ligă, cu bugetul pe care îl vom avem, cu jucătorii pe care îi vom aduce. CFR Cluj, venim!".






Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite