Duckadam: "Dacă batem în «Ştefan cel Mare», Dinamo iese din lupta pentru titlu!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După victoria clară cu Sportul Studenţesc (4-2), preşedintele Stelei este optimist că echipa sa va continua să facă spectacol în campionat.

"Am fost foarte mulţumit de jocul Stelei la meciul cu Napoli, chiar dacă nu am reuşit decât un egal. Am fost încântat de atitudinea jucătorilor la meciul cu Sportul. Dacă nu avem agresivitate, jucăm cum am făcut-o la Galaţi. Ne dorim spectacol, pentru că dacă avem spectacol vom avea şi rezultate şi spectatori. Această atitudine agresivă i se datorează lui Lăcătuş. Suntem conştienţi că avem o problemă cu pregătirea fizică. Cei veniţi de la Unirea au o pregătire fizică mai slabă şi Marius va trebui să remedieze asta în această pauză.

După o pregătire bună de iarnă echipa îşi va arăta adevărata valoare. Oţelul are o echipă foarte bună, dar nu cred că jucătorii vor reuşi să ţină ritmul. Principalele favorite la titlu sunt Steaua, Vaslui şi CFR. Poli e o echipă valoroasă, dar nu va putea să ţină ritmul, neavând un lot numeros valoric. Dacă batem în Ştefan cel Mare, îi scoatem definitiv din lupta pentru titlu", a spus Duckadam la Sport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite