Dragoş Săvulescu: "Dinamo nu e interesată de Florin Costea, n-avem nevoie de el!"
0
Acţionarul dinamovist, Dragoş Săvulescu, a explicat că echipa sa nu este interesată de Florin Costea, asta deşi Cristi Borcea l-a contactat pe Gigi Becali pentru un eventual transfer.
"Nu mă entuziasmez destul de tare, suntem pe drumul cel bun. Au fost dificultăţi foarte mari la ultima partidă. Nu putem spune sigur că vom lua titlul, dar sperăm. Ceea ce mă încântă pe mine este faptul că jucătorii se mobilizează şi reuşesc să se impună. Mă tem de arbitraje, mai ales că au fost câteva greşeli împotriva noastră la ultimele jocuri. Nu am insistat pe aceste aspecte pentru că am câştigat, dar trebuie să tragem un semnal de alarmă. Sunt foarte multe greşeli împotriva noastră, suntem dubios de ghinionişti când vine vorba de arbitraje.
Florin Costea nu e în vederile lui Dinamo . Nu ştiu ce a discutat domnul Borcea cu Becali, dar din punctul meu de vedere nu intră în opţiunile noastre. Dinamo nu are nevoie de Florin Costea. Atunci când lucrurile merg bine, nu avem ce să schimbăm la echipă. Putem să ne întărim pe câteva posturi, dar asta o vom face când jocul nu va merge.", a declarat Dragoş Săvulescu la Fanatik Show, la Digi Sport.