Grevă japoneză în Liga I. Dragomir, încolţit de jucători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, nu crede că jucătorii vor boicota Liga I din cauza întârzierilor cu care primesc motivările din partea Comisiei de Soluţionare a Litigiilor din cadrul LPF.

El a explicat întârzierea prin faptul că membrii comisiei sunt puţini, iar numărul jucătorilor care depun memorii la LPF pentru a-şi cere drepturile salariale de la cluburi este foarte mare. "Ei, vor să boicoteze... Dar au dreptate jucătorii, să ştiţi. Însă sunt atâtea cazuri, iar ei (n.r. - membrii comisiei) sunt puţini. Motivarea se face greu pentru că sunt enorm de multe cazuri. Jucătorii sunt plătiţi greu şi vin toţi la comisii. Ia să îşi facă toţi datoria să plătească, să nu mai vină jucătorii la comisii", a declarat, miercuri, la Aeroportul Henri Coandă, Dumitru Dragomir.

Fotbaliştii din Liga I au hotărât să evolueze cu banderole albe în meciurile din etapa a XIV-a, ca formă de protest pentru necomunicarea deciziilor în scris în timp util de către Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor a LPF, 25 de jucători fiind afectaţi de acest fapt. Jucători reprezentativi de la majoritatea cluburilor din Liga I s-au întâlnit, marţi, într-o reuniune de lucru a fotbaliştilor profesionişti din Liga I organizată de AFAN. Printre cei 25 de jucători care sunt afectaţi de întârzierea publicării deciziilor de către CSL se numără Romeo Surdu, Emilian Dolha, Florin Maxim, Candido Costa, Eduard Stăncioiu sau Casian Miclăuş, ultimul aşteptând decizia din 31 mai.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite