Dragomir: "Nu trebuie confundată noţiunea de membru fondator cu cea de membru"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Preşedintele LPF Dumitru Dragomir a declarat, luni, la Sport.ro, că nu trebuie confundată noţiunea de membru fondator cu cea de membru al unei asociaţii, aşa cum este cazul forului pe care îl conduce, precizând că grupările care invocă ilegalitatea ligii îşi recunosc propria culpă.

"Nu trebuie confundată noţiunea de membru fondator cu noţiunea de membru al unei asociaţii. După constituirea unei asociaţii, potrivit articolului 6, alineatul 3, litera C din ONG numărul 26/2000, modalitatea de dobândire şi de pierdere a calităţii de membru al unei asociaţii este cea stabilită convenţional prin statut. Asta nu înţeleg ei. Prin urmare, legea conferă asociaţiei dreptul de a stabili în mod liber, convenţional, modalităţile de dobândire a calităţii de membru al asociaţiei. Au o natură convenţională, dobândirea sau pierderea calităţii de membri nu este supusă formalităţilor de înregistrare la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Pe scurt, înregistrarea dobândirii sau pierderea calităţiii de membru nu constituie o obligaţie pentru persoana juridică. Cluburile care invocă această neregularitate îşi invocă propria culpă. Criteriile de promovare sunt sportive, au retrogradat patru, au intrat patru, aşa e statutul, nu trebuie să te înregistrezi decât la înfiinţare. E o tâmpenie o aberaţie. Spun că am luat eu bani, banii i-au luat cluburile. Nu vedeţi ce aberaţii vorbesc?", a declarat Dragomir, comentând afirmaţiile patronului Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, potrivit cărora LPF funcţionează ilegal.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite