Dragomir: "M-a impresionat prostia românească"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Dan Alexa şi Florin Costea au fost eliminaţi în partidele cu Legia Varşovia, respectiv Maccabi Haifa. Dacă steliştii au reuşit totuşi să câştige, scor 4-2, giuleştenii au pierdut, scor 1-3.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, comentând prestaţia echipelor din Liga I în cupele europene, că fotbalul autohton nu este "chiar aşa de slab în Europa", însă a precizat că l-a impresionat "prostia românească la unii jucători" şi l-a criticat în acest sens pe rapidistul Alexa.

"M-a impresionat prostia românească la nişte fotbalişti maturi. N-ar trebui să facă aşa ceva. Alexa a curăţat Rapidul. Legia nu bătea niciodată pe Rapid dacă Alexa nu-şi ieşea din minţi. Categoric acolo s-a rupt meciul. Toate echipele au jucat bine în Europa, inclusiv Galaţiul. Fotbalul nostru nu este chiar aşa de slab în Europa. Noi suntem tari în comentarii. Steaua a jucat bine în 10 oameni, s-a mobilizat, asta dovedeşte că are potenţial. De 40 de ani de când mă uit eu la fotbal, Steaua nu cred că a avut un lot mai mărunt precum cel de astăzi. Fraţii Costea sunt umflaţi de Mititelu, în afară de Tănase nu văd un alt jucător de valoare la Steaua.", a spus Dumitru Dragomir la Gsp TV.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite