Dosarul „Valiza“ zace la Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce mita directă - la arbitri sau la adversari - a devenit pres riscantă, „băieţii deştepţi" din fotbal au patentat o nouă metodă de alterare a jocului: „stimularea" echipelor terţe, pentru a pune probleme concurenţilor direcţi.

Gigi Becali a fost trimis în judecată în unul dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din Liga I. Finanţatorul Stelei este primul oficial al unui club de fotbal care a ajuns în faţa instanţei sub acuzaţia de dare de mită unor jucători ai echipelor adverse.

Gigi Becali, alături de alte opt persoane, printre care vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Teia Sponte, dar şi selecţionerul echipei naţionale de fotbal de la acea vreme, Victor Piţurcă - acuzat de favorizarea infractorului, a fost trimis în judecată, la 18 decembrie 2008, de DNA. Procesul efectiv nu a început nici în prezent, dosarul plimbându-se între Cluj şi instanţa supremă - ca urmare a calităţii de europarlamentar dobândită de Gigi Becali. Mai mult, în martie 2010, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis trimiterea dosarului la Curtea Constituţională, după ce avocaţii latifundiarului ai invocat faptul că procurorii anticorupţie nu erau competenţi să cerceteze acest caz. Curtea Constituţională nu s-a pronunţat nici până în ziua de astăzi, astfel că procesul este suspendat de peste şase luni.

Miza: Banii de la UEFA

Conform procurorilor anticorupţie, Gigi Becali, acuzat de dare de mită, ar fi promis 1,7 milioane de euro fotbaliştilor de la Universitatea Cluj şi preşedintelui acestui club Toni Doboş, pentru ca în ultima etapă a Ligii I, ediţia 2007 - 2008, clubul universitar să îşi apere corect şansele de joc în meciul cu CFR Cluj şi, astfel, Steaua Bucureşti să devină campioana României. Miza: şase milioane de euro primiţi de la UEFA pentru echipa campioană.

Ulterior, Becali a susţinut că suma de 1,7 milioane de euro era pentru achiziţionarea unui teren în Cluj. În acest sens, Piţurcă a semnat ca martor contractul de vânzare - cumpărare a terenului. Numai că, anchetatorii au constatat că acest contract a fost antedatat! Mai mult, Victor Piţurcă a susţinut că în momentul semnării contractului se afla acasă, însă verificările prin GPS au demonstrat că selecţionerul echipei naţionale de la acea vreme se afla la Gigi la Palat.

„Cărămizile" promise

Din interceptările telefonice ataşate la dosarul de urmărire penală rezultă că finanţatorul FC Steaua i-a contactat direct sau prin intermediul altor persoane pe fotbaliştii de la Univeristatea Cluj, promiţându-le sume mari de bani pentru îndeplinirea obiectivului propus. Se pare că Gigi Becali avea bănuieli că ar putea avea convorbirile telefonice interceptate, fapt pentru care discuţiile le purta în aromână. Mai mult, el folosea un limbaj codat. Spre exemplu, banii erau numiţi de finanţatorul de la Steaua „bucăţi" sau „cărămizi".

Alte „premieri" suspecte

Procurorii susţin că pe durata returului campionatului 2007-2008, Becali a încercat să promită şi să ofere bani altor echipe de fotbal, pentru a-şi atinge interesele personale. Becali ar fi dat „o sută" (100.000 de euro-n.r.), jucătorilor de la Pandurii Târgu- Jiu după ce aceştia au bătut CFR Cluj în deplasare cu 2-1. Acest lucru a reieşit după ce selecţionerul naţionalei, Victor Piţurcă i-a atras atenţia telefonic că cei din Târgu- Jiu sunt supăraţi pe el. Becali i-a comunicat telefonic, la 15 aprilie, lui Marius Lăcătuş, antrenor la UTA Arad, că îi va premia pe toţi jucătorii săi cu sume de 15.000 şi 30.000, în funcţie de rezultat.

Gigi Becali a ajuns în faţa judecătorilor şi pentru faptul că a promis jucătorilor bistriţeni câte 10.000 de euro în cazul unui rezultat favorabil cu Rapid Bucureşti, în sezonul 2006 - 2007. Becali a uitat de problemele avute cu procurorii anticorupţie în sezonul 2006 - 2007 al Ligii I, când a alergat cu sacoşa de bani după fotbaliştii de la „Gloria Bistriţa". Astfel că, în sezonul 2007 - 2008, Becali a recidivat şi a făcut o nouă ofertă clubului bistriţean. De această dată, însă, Gigi Becali n-a mai ieşit în stradă sub lumina reflectoarelor, ci l-a contactat telefonic pe directorul sportiv al clubului „Gloria Bistriţa", Ioan Horoba.

Conform DNA, finanţatorul Stelei l-a sunat pe Horoba pe 29 aprilie 2008, comunicându-i că pentru meciul dintre CFR Cluj şi Gloria Bistriţa - care urma să se dispute la 3 mai - a pregătit o primă pentru fotbaliştii clubului bistriţean cuprinsă între 30.000 şi 60.000 de euro, în funcţie de rezultat. Ioan Horoba l-a sfătuit însă pe finanţatorul Stelei să nu arunce aiurea banii.

Aranjamentele cu Neţoiu

Interceptările telefonice realizate de SRI în acest caz au scos la iveală şi faptul că finanţatorul Dacia Mioveni, Gigi Neţoiu, şi cel al Stelei, Gigi Becali, ar fi pus la cale, în sezonul 2007-2008 al Ligii I, „aranjarea" unor meciuri apelând direct la jucători. Becali spera ca Steaua să devină campioană, iar Neţoiu se lupta ca Dacia Mioveni să nu retrogradeze. Niciunuia însă nu i s-a îndeplinit visul.

Sechestru

DNA a pus sub sechestru suma de 1,7 milioane de euro. Gigi Becali a încercat din răsputeri să-şi recupereze banii, însă DNA s-a opus de fiecare dată. El a încercat chiar să obţină mutarea sechestrului de pe bani pe un teren, însă şi această soluţie a rămas fără sorţi de izbândă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite