Dorinel Munteanu: Nu mi-a fost teamă nicio clipă, nici când am fost pe locul doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul Dorinel Munteanu a declarat că a fost tot timpul optimist, crezând cu tărie că Oţelul Galaţi nu va pierde titlul de campioană a României, nici măcar atunci când echipa era pe locul doi.

"Nu mă interesează decizia TAS, câştigăm şi cu Pandurii şi gata. Am aşteptat să se termine acest campionat, a fost un stres foarte mare, toată lumea ne-a cântat prohodul chiar şi la început de campionat, dar vom investi şi noi şi nu ne vom face de ruşine. Sunt bucuros şi îmi felicit echipa şi suporterii care au fost alături de noi. Nu mi-a fost teamă nicio clipă, şi când am fost pe locul doi am ştiut că vom duce până la capăt acest campionat. Azi am obţinut o victorie meritată şi muncită. Am fost foart relaxaţi, i-am ţinut departe de tot ce s-a întâmplat în această săptămână. Pot spune cu tărie că este cea mai importantă zi din viaţa mea antrenor", a declarat Dorinel Munteanu, la DigiSport, potrivit Mediafax.

"Am un gust amar din acest punct de vedere. Aş vrea să fie respectate şi echipele care muncesc pe teren, nu doar cele cu bani", a declarat  Munteanu privind decizia LPF de a nu trimite la Galaţi medaliile de campioni.

Dorinel Munteanu a dedicat victoria de duminică fiicei sale, care a împlinit sâmbătă 20 de ani, dar şi soţiei sale. De asemenea, el i-a mulţumit preşedintelui Marius Stan că a avut încredere în el.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite