Dorinel Munteanu: "E important că am depăşit acest blocaj"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, după victoria din meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, scor 2-1, că este important că elevii săi au depăşit blocajul şi au reuşit primul succes în ultimele cinci etape.

"Ştiam că avem în faţă un adversar puternic, iar noi veneam după patru meciuri fără victorie. De asta şi partida am început-o mai greu. Jucătorii au dat dovadă de determinare şi au reuşit să întoarcă rezultatul până la pauză. E important că am depăşit acest blocaj, dar şansele de a prinde un loc pentru cupele europene sunt foarte mici", a spus Munteanu. Directorul general al clubului Oţelul, Marius Stan, a afirmat că obiectivul imediat al formaţiei sale este câştigarea următoarelor trei partide. "Sunt bucuros că în sfârşit am reuşit şi noi să câştigăm un meci. Le-am trasat jucătorilor ca obiectiv imediat câştigarea următoarelor trei partide. Ni s-a arătat încă o dată că transferul lui Didi a făcut toţi banii, dar din păcate cei de conducerea Consiliului de Administraţie refuză să plătească acest transfer riscând astfel să fim neprogramaţi", a precizat Stan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite