Dorin Mateuţ, fost internaţional: „Torje poate fi noul Mateuţ“
0
Mijlocaşul român care a marcat cele mai multe goluri într-un sezon, 43 în ’88-’89, şi-a descoperit urmaşul la echipa naţională.
O discuţie cu Mateuţ se poartă mai mult la trecut. Asta şi pentru că prezentul e mai ofertant pentru cei apropiaţi decât pentru cei care strigau „Mateo" din tribune în anii '80. Mateuţ din 2011 a dispărut din fotbal de patru ani, joacă tenis de masă în curtea casei cu vecinii, îşi duce fata cea mică în fiecare zi la şcoală cu maşina şi îşi aşteaptă soţia de la serviciu cu plăcintă tocmai scoasă din cuptor. Şi fumează. Mult. Fiecare idee e însoţită de un fum adânc, ca un elan înaintea şutului cu dreptul. Şi amintirile vin. Frumoase, ca prietenia şi rivalitatea cu Hagi, care l-au însoţit toată cariera, debutul la 16 ani direct cu banderola pe braţ, Gheata de Aur şi cele 43 de goluri, dar şi triste. Cum i s-a chinuit mama în halda de zgură ca să-l facă fotbalist, cum a plâns după înfrângerea cu Irlanda de Nord, cum a privit de pe bancă Mondialul din Italia şi cum l-a ratat pe cel din SUA. Şi ultima, cel mai mare regret, imposibil de şters sau de întors: „nu m-a văzut şi tata cum joc fotbal. N-a apucat..."
„Adevărul": Ce face Mateuţ? A cam dispărut în ultimii ani din fotbalul românesc.
Dorin Mateuţ: A venit o perioadă în viaţa mea în care, pur şi simplu, m-am retras şi mi-am văzut de ale mele. N-am mai activat ca antrenor de când am fost dat afară după meciul lui Dinamo cu Marseille. Au trecut vreo patru ani... Tot am zis că o să merg cu Ando, el a plecat dintr-o parte în alta şi uite că nu m-am mai dus. Am avut şi nişte probleme de familie în ultima vreme...
Şi nu vă tentează să mai antrenaţi din nou?
Ba chiar vreau să mă întorc din iarna asta. Am şi licenţa Pro, aşa că sunt pregătit să revin. Şi mi-e dor să mai am şi eu activitate.
Secund sau principal?
Aş prefera cu Ando dacă semnează cu cineva, ar fi mai simplu pentru mine, să nu mă arunc din prima. Ne şi cunoaştem bine, ne înţelegem, e hunedorean de-al meu.
Cum vi se pare fotbalul românesc actual? Mai vedeţi un mijlocaş de la noi care să dea 43 de goluri într-un sezon?
(n.r. - trage o ţigară). Mai întâi trebuie să se nască.
Ce jucător de acum aduce cu Mateuţ?
Torje. Are şi el potenţă, e pe vână. Dar el e cam în bandă, eu eram peste tot şi de asta şi ajungeam aşa des la poartă. Nu iertam niciodată dacă-mi venea mingea pe dreptul.
I-a suflat titlul la juniori lui Hagi
Cum v-aţi apucat de fotbal?
Îmi plăcea mult de tot să alerg. Câştigam toate crosurile. Şi la orice sport, tenis de masă, la tot eram number one. Singurul lucru pe care nu puteam să-l fac era să sar peste sărăcia aia de ştachetă la săritura în înălţime. Iar la juniorii Corvinului dădeam şi şapte goluri pe meci şi ajunsesem să joc la grupele mai mari cu doi ani.
Ce meciuri din perioada aceea vă amintiţi?
Am jucat cu Hunedoara finala la juniori în deschidere pe „Ştefan cel Mare", în 1979, când a pierdut Dinamo titlul de a dat Dobrin golul ăla din ultimul minut. Am câştigat cu 4-2, am bătut Constanţa. Gică (n.r. - Hagi) era la Constanţa.
Asta a fost prima întâlnire cu Hagi?
Nu. Eram colegi la Luceafărul. Eu am debutat înaintea lui Gică în Divizia A, el a jucat cu câteva luni înainte la echipa naţională. Am crescut împreună.
Cum a fost copilăria? Părinţii săraci sau avuţi?
Aaa, foarte avuţi. Tata a murit când aveam 13 ani. Frate-meu n-a dat la facultate ca să se ducă la profesională, că atunci te plăteau acolo. Ghete sau echipament? De unde fratele meu? Aveam tenişi rupţi în vârf. Mama lucra pe halda de zgură. Ştii ce e aia? (n.r. - trage tare din ţigară). Muncă de miner, să colectezi din furnalele alea cărămida.
Ce aţi făcut cu primii bani câştigaţi din fotbal?
I-am schimbat în 50 de dolari (n.r. - îi revine surâsul). Prima dată când am plecat afară a fost prin '79 cu echipa mare de la Corvinul, la Beirut şi la Pekin, că aşa se numea atunci Beijingul. Dar m-am speriat rău atunci. La un meci la Beirut, au început să tragă cu mitralierele prin tribună, cică nu ştiu ce nuntă era. Iar în China, când să mă culc, eram în cameră cu Mişa Klein, văd o şopârlă uriaşă pe perete. Sprint la recepţie transpirat tot de frică. Dar chinezul, calm, de colo: „staţi liniştiţi, şopârla noi am pus-o, să prindă şerpii". Să leşin, nu alta. Deci mai erau şi şerpi, nu numai şopârle. N-am închis un ochi toată noaptea. Asta a fost prima mea ieşire în străinătate (n.r. - râde cu hohote).
Vă mai aduceţi aminte momentul debutului în Divizia A?
Era cu FC Olt, aveam 16 ani, era nea Mircea Lucescu antrenor. Am intrat în repriza a doua chiar în locul lui şi mi-a dat banderola să o dau mai departe cuiva din teren, nu mai ştiu cui. În echipă erau atunci Andone, Rednic, Klein, Radu Nunweiller, Dumitriu IV, Dumitrache... Şi eu n-am dat-o nimănui. Mi-am pus-o pe mână şi aşa am jucat direct căpitan la meciul de debut (n.r. - râde şi mai trage o dată din ţigară). Dar ce m-a certat după aia nea Mircea...
„Puteam face parte şi eu din echipa din SUA 1994"
Regretaţi că n-aţi plecat la o echipă mai mare după Mondialul din '90?
Gândind acum, poate că aş fi putut pleca la un club mai puternic. Dar m-am simţit bine la Zaragoza.
La Mondial aţi jucat foarte puţin.
(n.r. - îşi mai aprinde o ţigară). Da, doar cu Argentina. Şi în preliminarii am fost titular. Am dat goluri şi cu Bulgaria, şi cu Grecia. Dar asta e, dacă aşa a crezut antrenorul că e mai bine...
După Revoluţie, uşor-uşor, aţi ieşit din circuitul naţionalei.
Am jucat în preliminariile pentru Campionatul European din 1992, iar după aia nu m-au mai chemat. A venit la un moment dat, în primăvara lui 1994, în ultimele etape din Serie A, nea Puiu să mă vadă la Reggiana în două meciuri. Voia să mă ia în lotul pentru Mondialul din SUA. Am aşteptat apoi să mă sune, dar în zadar... Iar după aia mi-am rupt piciorul. Aveam 29 de ani... Aşa e viaţa. Puteam să fiu în echipa din SUA şi am ajuns în spital cu genunchiul franjuri şi cu cariera ca şi terminată.
Privind acum în spate, credeţi că puteaţi realiza mai multe în fotbal?
Da. Cel puţin spre finalul carierei. Dacă eram mai cumpătat în luarea unor decizii. Poate dacă rămâneam la Zaragoza, altul era destinul meu. Dar m-am dus la Brescia, unde erau deja trei străini şi nu prea am jucat.
Vă consideraţi un om bogat cu ce aţi câştigat din fotbal?
De unde? Doar cât am jucat pe afară am putut să adun şi eu ceva bani, şi nici ăştia mulţi. Am avut o cofetărie, pe Moşilor. Acum nu mai am nicio afacere.
Soţia cum aţi cunoscut-o?
Mă duceam mereu cu Cami la Hotelul Bucureşti. Şi acolo am văzut-o. Ne-am căsătorit imediat. N-am lăsat-o nici să respire. Avea 18 ani. Pe vremea aia nu aveai voie să ieşi afară, dar pe mine m-au lăsat să plec două săptămâni la Nisa în luna de miere.
„Gigi era sufletul petrecerilor"
Mateuţ e prieten cu familia Becali dinainte de Revoluţie. „Victor Becali a fost primul om care s-a ataşat de mine când am venit în Bucureşti şi am rămas nedespărţiţi. Eu eram cu Victor după meciuri, Gică era cu Gigi. Aveam apartament în centru, toţi veneau la mine, inclusiv cei de la Steaua. Gigi era sufletul petrecerilor", îşi aduce aminte fostul fotbalist.
Inedit
Fime preferate. „Cele de acţiune şi vechi, cu războinici, regi, împăraţi. Din astea istorice".
Idolul din copilărie. „Kevin Keegan. Scriam pe toate băncile la şcoală numele lui".
Cel mai mare regret. „Că nu m-a văzut şi tata că joc. N-a apucat...".
Face plăcintă cu prune. „Sunt profesor la gătit. Fac şi ciorbă, friptură, peşte. Şi plăcintă la cuptor. Cu prune e preferata mea. Mă mai uit pe la televizor la câte o reţetă şi mai învăţ. O aştept pe soţie de multe ori cu mâncarea făcută".
Cei mai bun prieteni din fotbal. „Andone şi naşu-meu Cămătaru. Ca între Ghetele de Aur".
Mateuţ, Gheata de Aur şi coperta „France Football“
Cea mai frumoasă amintire. „Când mi s-a decernat Gheata de Aur, la Köln. Nu-mi venea să cred că erau acolo, în sală, Papin, Gullit, Baresi, Rummenigge, Beckenbauer, Pele, Di Stefano, dar toată seara era făcută pentru mine. Niciodată n-am mai avut un aşa sentiment de mândrie".
Cum a învăţat să tragă la poartă. "Îmi desenasem cu cretă pe un perete o poartă. Şi o împărţeam în mai multe pătrate pe care le numerotam. Aveam o minge din aia cu şiret, de mă doare şi acum laba piciorului de la ea, şi şutam de la toate distanţele. Din ce în ce mai tare".
" Am plâns o singură dată din cauza fotbalului. Cu Irlanda de Nord, în '85, când am ratat calificarea la Mondialul din Mexic. "
"La echipa naţională actuală, lucrurile sunt simple. Dacă aveam jucători buni, ne calificam la turneele finale."
"Am avut oferte şi înainte de Revoluţie. A vrut să mă ia şi Panathinaikos. M-a şi chemat Vardinoianis la Atena, dar nu m-au lăsat să plec."
"Am prins poate cea mai bună linie de mijloc din istoria lui Dinamo: Sabău, Lupescu, Lupu, Mateuţ. Îi luam pe toţi într-o viteză de nu se vedeau."
Dorin Mateuţ
Data naşterii: 5 august 1965
Locul naşterii: Bogata-Curtuiuş, Cluj
Înălţime: 1,69 m
Post: mijlocaş ofensiv
Echipe de club
- Corvinul Hunedoara (1981-1986) 132 meciuri / 36 de goluri
- Dinamo (1986-1990, 1994-1995) 146 meciuri / 88 de goluri
- Real Zaragoza (1990-1992) 64 meciuri / 10 goluri
- Brescia (1992-1993) 4 meciuri / 0 goluri
- Reggiana (1993-1994) 25 meciuri / 3 goluri
- Sportul (1995-1996) 3 meciuri / 0 goluri
Echipa naţională
- 56 de meciuri / 10 goluri
- Golgheter al României şi Gheata de Aur a Europei în 1988-1989, cu 43 de goluri
Se încarcă comentariile...
