Dorel Stoica: "Abia aştept cartea verde"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul căpitan al Universităţii Craiova, Dorel Stoica, a declarat că aşteaptă cartea verde pentru a putea debuta la noua sa echipă.

Stoica a ajuns la 30 decembrie 2009 în Arabia Saudita şi a reuşit să-i impresioneze pe cei de la Al-Ettifaq, echipă antrenată de Ion Marin.

„Am semnat pe şase luni, fără drept de opţiune, dar pentru mine ei vor fi prima opţiune dacă la finalul contractului vor vrea să rămân. Acum aştept cartea verde. Din partea Universităţii este totul OK, dar am înţeles că FRF trebuie să trimită la FIFA, după care ajunge aici. Abia aştept să joc, ei sunt în plin campionat, aşa că voi intra direct în pâine. Viaţa este practic alta aici. Este diferenţă mare faţă de Europa, aşa cum am observat în cele şapte zile de când sunt aici. Este bine că suntem mulţi români. Eu, Cristi Dănălache, domnul Marin, domnul Mihali şi antrenorul cu portari. Obiectivul principal al echipei este clasarea în primele opt locuri. Dacă vom reuşi se va participa apoi la toate competiţiile, toate cupele, inclusiv cea a regelui. Sper să fiu sănătos şi să câştig cât mai multe meciuri pentru a atinge acest obiectiv”, a spus Stoica în "Ediţie Specială".

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite