Calvarul jandarmului bătut de fanii lui «U» Cluj: "Am avut noroc pentru că nu am paralizat!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cameramanul Jandarmeriei, Gabriel Oşan, bătut crunt la meciul dintre „U” şi CFR Cluj din 2008, nu mai merge pe stadioane. Partida de astăzi dintre “U” Cluj şi CFR Cluj îi trezeşte amintiri neplăcute lui Gabriel Oşan, cel care suferă şi acum după confruntarea cu suporterii Universităţii.

Altercaţii între suporterii celei două echipe au avut loc în mai multe rânduri, însă cel mai nefericit eveniment s-a consumat înaintea meciului din 7 mai 2008, premergător cuceririi titlului de către CFR.

Cameramanul Jandarmeriei, Gabriel Oşan, a fost lovit cu bestialitate de patru suporteri ai celor de la „U" Cluj cu o dală de beton şi suferit traumatisme cranio-cerebrale, politraumatisme şi s-a ales cu trei coaste fisurate.

S-a mutat la birou

Deşi au trecut doi ani, încă mai are nevoie de tratament şi se menajează pe cât posibil: „Nu am mai fost la meciuri, am trecut la munca de birou, trebuie să fiu mult mai precaut.  Aceşti doi ani au fost un calvar, dar pot să zic că am scăpat, am avut mare noroc că nu am paralizat. Nu le port pică agresorilor, nu am nimic cu ei, instanţa i-a pedepsit, deşi cred că meritau mai mult".

Cei patru suporteri care l-au bătut pe Oşan au primit pedepse de şase ani de închisoare, cinci ani, trei ani, respectiv un an cu suspendare.

Reprezentantul Jandarmeriei spune că trebuie făcută distincţia între galerie şi "câţiva derbedei". 

"Acum un an m-am întâlnit, plimbându-mă cu soţia, cu un alt fan, care a fost băut şi m-a ameninţat că i-am băgat în puşcărie pe prietenii lui. Pe urmă, unul dintre agresori, pe vremea când era în libertate, m-a văzut şi a luat-o la fugă. Eu nu am nimic cu suporterii acestei echipe, nu poţi generaliza pentru că există câţiva derbedei în galerie. Sper ca mâine (n.r. azi) să nu se mai repete astfel de incidente", mai spune Oşan.

Rivalitate doar după Revoluţie

Fanii lui „U“, în război cu jandarmii înaintea unui meci cu CFR



Un nou episod al unui duel vechi de nouă decenii, dar „reînviat" în ultimii ani se va consuma astăzi, la Alba-Iulia. CFR Cluj s-a înfiinţat în 1907, iar după 12 ani în Cluj a apărut şi „U". De-a lungul istoriei, echipa fanion a oraşului a fost cea ale cărei culori sunt alb şi negru. Cel puţin pe teritoriul Ardealului, echipa umplea stadioanele indiferent unde juca, în timp ce CFR era cunoscută doar ca o reprezentativă a muncitorilor căilor ferate. În 1940, când Nord-Vestul Transilvaniei a fost cedat Ungariei prin Dictatul de la Viena, „U" a ales să se refugieze la Sibiu, în timp ce CFR s-a înscris în campionatul Ungariei.

Apoi, în perioada de după al doilea război mondial, cele două formaţii s-au întâlnit de mai multe ori, fără evenimente demne de consemnat: „În perioada în care jucam eu, întâlnirea cu CFR nu reprezenta nimic special, nu ne interesa prea mult. Universitatea a fost echipa iubită dintotdeauna, cealaltă doar exista", îşi aduce aminte Remus Câmpeanu, cel care a pus umărul la ultima victorie a „Şepcilor Roşii" împotriva CFR-ului, în 1972.

Dacă în trecut la meciurile CFR-ului din liga secundă erau prezenţi 30-40 de suporteri, odată cu preluarea clubului de către Arpad Paszkany, lucrurile s-au schimbat. Omul de afaceri a dorit iniţial să investească la Universitatea, dar primarul de atunci, Gheorghe Funar, nu a fost de acord ca echipa să fie preluată de la Consiliul Local de o persoană de naţionalitate maghiară, iar atunci s-a orientat spre echipa din Gruia.

"Nu este un meci special pentru noi, ci unul normal de campionat, cu trei puncte puse în joc."
Arpad Paszkany
patron CFR Cluj

"Nu este cel mai important meci al sezonului, dar aş fi fericit să obţinem un rezultat bun."
Florian Walter
patron „U" Cluj

Un orădean și fiul său în vârstă de numai 16 ani acuză polițiștii de tortură

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite