Doar pentru orgoliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trofeul pentru care se vor bate duminică seară Steaua şi Oţelul nu va aduce niciun ban învingătoarei. Nici prime de joc nu sunt. Finala de la Piatra Neamţ a trezit însă un interes major în rândul spectatorilor. Toate cele 14.000 de tichete s-au epuizat deja, astfel că se va juca cu casa închisă.

Steaua şi Oţelul au fost încununate cu lauri, dar şi cu bani la finalul ultimului sezon. Gălăţenii au reuşit să-şi adjudece titlul, în timp ce roş-albaştrii au cucerit cel de-al doilea trofeu al României. Pentru ambele reuşite, echipele au primit sume destul de consistente, moldovenii fiind remuneraţi cu 3.200.000 de euro doar din drepturile de televizare, iar steliştii cu 265.000 de euro pentru doar şase meciuri, atâtea câte au avut nevoie pentru a câştiga Cupa. Situaţia se schimbă radical în ceea ce priveşte Supercupa României Timişoreana. Nici Federaţia Română de Fotbal, organizatoarea evenimentului, şi nici sponsorul oficial al competiţiei nu pun la bătaie niciun premiu în bani.

N-au nici prime

Situaţia este identică şi la nivel de cluburi. Steliştii şi gălăţenii nu şi-au primit nici până acum bonusurile pentru obiectivele atinse (10.000 de euro pentru Cupă, respectiv 100.000 de euro pentru titlu), şi nici nu vor lua prime pentru câştigarea Supercupei .Altfel, cele 8.000 de bilete pentru Supercupă, puse în vânzare la Piatra Neamţ s-au epuizat ieri. Dintre cele 14.000 de tichete tipărite, 8.000 au fost pentru fanii nemţeni, 2.000 au fost distribuite suporterilor gălăţeni, 2.000 fanilor stelişti, iar restul partenerilor FRF.

Programul finalistelor

OŢELUL
- Mâine (ora 10.00): Plecare spre Piatra Neamţ.
- Mâine (ora 18.30): Conferinţă de presă (Dorinel Munteanu şi Sergiu Costin).
- Mâine (ora 19.00): Antrenamentul oficial.

STEAUA
- Azi (ora 22.00): Aterizare la Bacău, de unde se merge la Piatra Neamţ cu autocarul.
- Mâine (ora 17.30): Conferinţă de presă (Ronny Levy).
- Mâine (ora 18.00): Antrenamentul oficial.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite