Dinu „Vamă“ crede că Răzvan trebuia să plece de la Rapid. Vezi aici motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Lucescu (dreapta) a acceptat colaborarea cu Dinu Gheorghe în detrimentul ofertei de la CFR  Foto: Adevărul
Răzvan Lucescu (dreapta) a acceptat colaborarea cu Dinu Gheorghe în detrimentul ofertei de la CFR Foto: Adevărul

Răzvan Lucescu a şocat zilele trecute pe toată lumea spunând ca după dubla cu Slask Wroclaw a fost foarte tentat să plece de la Rapid, dar a refuzat, deşi oferta era impresionantă.

Dinu Gheorghe: „Sperăm ca UEFA s-o suspende pe Legia!"

Culmea, în loc să încerce să-l întoarcă din drum, Dinu Gheorghe, preşedintele giuleştenilor, i-a transmis lui Lucescu junior că nu trebuia să refuze oportunitatea. „Răzvan Lucescu mi-a spus despre oferta primită din ţările arabe abia după ce a refuzat-o. M-a întrebat apoi dacă a făcut bine sau nu, iar eu i-am răspuns că a făcut rău. După părerea mea, trebuia să plece", a afirmat „Vamă". Dacă se întâmpla acest lucru, mandatul lui Răzvan Lucescu la Rapid s-ar fi încheiat după doar patru etape. În prezent, după 9 etape în Liga I, palmaresul lui Răzvan este următorul: 5 victorii, trei egaluri şi o înfrângere. În Liga Europa, cu Lucescu jr pe bancă, alb-vişiniii au obţinut două victorii, un egal şi o înfrângere.

Preşedintele a mai spus că George Copos l-a certat foarte rău când a auzit de sfatul pe care i l-a dat lui Lucescu junior. „Vă daţi seama ce a fost la gura domnului Copos când a auzit de discuţia noastră. Mi-a spus că în loc să-l întorc din drum, lăsam Rapidul fără antrenor", a încheiat preşedintele giuleştenilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite