RAPID: Preşedintele Dinu Gheorghe şi-a depus demisia!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinu Gheorghe nu a fost in Giuleşti la meciul cu Victoria Brăneşti (7-1), pe motiv că jucătorii nu şi-au primit banii de două luni, iar restanţele financiare către FC Braşov, pentru transferurile lui Roman şi Sburlea nu au fost achitate. El şi-a depus demisia astăzi.

George Copos nu a achitat salariile jucătorilor pe ultimele două luni, chiar dacă îi place să danseze în tribună la golurile lui Cassio şi compania. Dinu "Vamă" a avut o dispută verbală cu finanţatorul giuleştenilor înaintea meciului cu Victoria Brăneşti şi a refuzat să ia loc în tribună în cea mai frumoasă partidă a acestui campionat. Cele două părţi s-au întâlnit şi în această dimineaţă, dar Copos l-a lăsat din nou cu "mâna întinsă". "Vamă" şi-a depus demisia.

"Nu ne-am luat banii de două luni. Sperăm să se rezolve problemele în aceste zile", ne-a declarat unul dintre jucători sub protecţia anonimatului.

Datorie de 1.2 milioane de euro către FC Braşov

În această vară au sosit în Giuleşti cinci fotbalişti de la FC Braşov. Dacă Ezequias, Rui Duarte sau Nicolae Grigore au venit gratis, Roman şi Sburlea i-u costat pe giuleşteni 1.5 milioane de euro. Până acum, Copos a plătit doar 300 de mii de euro, restul de bani urmând a fi achitat în două rate. 600.000 de euro acum, iar restul la anul.

Ioan Niculaie: "Rapidiştii sunt nişte găozari"

"M-au dus cu vorba atâta timp. Ba că îmi dau banii astăzi, ba că mâine! Vorba lui Băsescu: «Sunt nişte găozari»! Nu se pot face asemenea lucruri între doi parteneri de afaceri, dar între prieteni!", a declarat finanţatorul braşovenilor. "Marţi (n.r. - mâine) vom achita banii. E foarte bine dacă a declarat asta domnul Neculaie", s-a rezumat să comenteze Dinu "Vamă".

George Copos s-a rezumat să spună doar atât: "Am depăşit bugetul". Rapid se află pe locul doi în clasament, la doar un punct de Oţelul, dar peste Steaua, Dinamo, Vaslui sau CFR Cluj. Joacă cel mai frumos fotbal din Liga I, iar echipa este în plin scandal.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite