Dinu, la un pas de moarte!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialul dinamovist a fost transportat de urgenţă, ieri, la spital, după ce a suferit un infarct. Problemele personale şi canicula din Bucureşti l-au slăbit pe „Mister“. Acesta a fost internat într-o rezervă a Spitalului Floreasca.

Zile tot mai întunecate pentru una dintre cele mai importante foste glorii dinamoviste aflate în viaţă! Problemele de sănătate ale lui Cornel Dinu (va împlini 63 de ani la 2 august) s-au accentuat. Simptomele i-au alarmat pe doctori: arsuri în zona abdomenului, senzaţia de amorţire a mâinilor şi ameţeli.

„Mister" a fost transportat de urgenţă, ieri dimineaţă, la Spitalul Floreasca, după ce a suferit un infarct. „Procurorul" a intrat imediat pe mâna unei echipe de medici. Dinu a fost supus la tot felul de investigaţii, iar electrocardiograma a relevat că trebuie internat. Tratamentul specialiştilor a constat în administrarea de medicamente, vitamine şi oxigen, printr-o sondă nazală, care să ajute la respiraţie. Astăzi, oficialul dinamovist va fi supus unei intervenţii de by-pass coronarian, a declarat şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca, medicul Şerban Brădişteanu.

Din păcate, Cornel Dinu nu s-a aflat pentru prima dată, în ultimele luni, într-un salon de la Spitalul Floreasca. El a făcut vizite frecvente la doctori, după ce a fost diagnosticat cu depresie şi oboseală cronică. Aceste probleme de sănătate, coroborate cu canicula din Bucureşti i-au slăbit inima fostei glorii dinamoviste. Dinu a cedat acum, întrucât a făcut greşeala de a urmări antrenamentul de luni al „câinilor", desfăşurat pe o temperatură de depăşea 30 de grade Celsius.

Starea soţiei l-a deprimat

„Mister" nu este singurul membru al familei Dinu cu grave probleme de sănătate. Soţia sa, Silvia (62 de ani), suferă de diabet şi ateroscleroză. Femeii i-a fost amputat piciorul stâng în urmă cu an, iar, acum două luni, a mai fost supusă unei operaţii, la Geneva, care , din păcate, nu a reuşit. Silvia Dinu îşi duce suferinţa acasă, unde este îngrijită de o infirmieră, angajata oficialul dinamovist. Singura bucurie din ultimii ani a „Procurorului" a fost nunta din această primăvară a fiului său, Corneluş.

"Mă simt ceva mai bine acum. Sper ca Dumnezeu să-mi dea sănătate!
Cornel Dinu ieri la prânz

Ce e by-pass?

Operaţia de by-pass coronarian este o intervenţie de revascularizare folosită pentru a îmbunătăţi fluxul sanguin al inimii la pacienţii cu afecţiuni severe ale arterelor coronariene.

Liviu Ganea, atacant Dinamo: „Merit mai mult de 6.000 de euro pe lună"

„Adevărul": Ai intrat în ultimul an de contract cu Dinamo şi ai mers la şefi să-ţi renegociezi acordul. Ce ai obţinuţ?

Liviu Ganea: Nimic! Nici prelungirea pe care o doream, nici majorarea salariului.

Ce s-a întâmplat?

Păi, am fost trimis la echipa a doua. Eu nu am acceptat oferta lor de a-mi schimba în euro salariul actual, de 70.000 de dolari. Şi aşa, acum mă antrenez cu formaţia secundă, pe termen nelimitat.

Nu există nicio şansă să te împaci cu acţionarii?

Dacă ei vor dori să-mi respecte cerinţele, da. Eu îmi doresc o mărire de salariu, iar ei mi-au înmânat o hârtie conform căreia mă pot transfera la orice echipă, care oferă suma de un milion de euro pe mine. Asta până la data de 5 septembrie, când se încheie perioada de transferuri.

Şi crezi că se va găsi acea echipă?

Sincer, nici nu ştiu dacă e mult sau e puţin suma fixată de Dinamo. Oricum, am şi eu un nume, o cotă, nu sunt un nimeni.

Te-a dezamăgit atitudinea conducerii?

Mă aşteptam să fiu tratat altfel. Am şi eu 23 de ani, joc de şapte ani la acest club şi cred că meritam mai mult de 6.000 de euro pe lună.

Deci, ce urmează pentru tine?

De viitorul meu se ocupă impresarii mei. Eu mă antrenez, aşa cum am făcut-o şi până acum. Îmi văd de treaba mea şi sper să-mi găsesc echipă sau să mă împac cu Dinamo. Dacă nu, voi evolua la echipa secundă până la iarnă, când intru în ultimele şase luni ale acordului şi pot semna un precontract cu altă echipă.

10  goluri a înscris  Liviu Ganea pentru Dinamo în Liga I în cele 46 de meciuri disputate.

A cerut 350.000 de euro

Liviu Ganea a fost exclus de la prima echipă şi scos de pe lista UEFA pentru meciurile din preliminarile Ligii Europa, în urma neînţelegerilor contractuale cu şefii. Jucătorul ceruse o primă de 200.000 de euro la semnătură şi un salariu anual de 150.000 de euro. Conducătorii i-au propus însă o leafă de 6.000 de euro lunar, care ar fi intrat în vigoare abia din vara lui 2012, atunci când se aplicau condiţiile noului acord.
Până atunci, Ganea era nevoit să se mulţumească cu salariul actual de 3.500 de euro pe lună.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite