Dinu Gheorghe: "Steaua e principala candidată la titlu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, astăzi, că Steaua este principala favorită la titlul în acest an după achiziţiile făcute de la Unirea Urziceni

"Ca lot, din punct de vedere numeric şi valoric, Steaua e principala candidată la titlu, pentru că au transferat de la Urziceni o echipă care juca foarte bine. Sunt 7-8 jucători aduşi de acolo, plus ce aveau ei în curte, aşa că Steaua s-a întărit foarte bine în această perioadă. Sigur, Unirea i-a ajutat foarte mult, ne-a luat nouă două puncte, trei celor de la Vaslui. Sper ca sâmbătă să câştige Urziceniul", a spus oficialul rapidist.

Referitor la partida Gloria Buzău - Steaua (scor 1-1) disputată în ediţia 2007/2008, când jucătorul Romeo Bunică a reuşit să egaleze în ultimele minute, Dinu Gheorghe a precizat că atunci a fost "o neglijenţă în serviciu". "Acum cred că Bunică e la Steaua, nu la Unirea. Nu cred să mai fie un Bunică acum. Atunci s-a întâmplat, a fost o neglijenţă în serviciu a cuiva, nu pot s-o numesc altfel. Dar Steaua nu se poate împiedica în acest moment la Urziceni, nu are cum. Dar mai vedem, e lung campionatul", a spus râzând Dinu Gheorghe.

Rapid-CFR Cluj (vineri 20:30)

Unirea-Steaua (sâmbătă 20:30)

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite