Dinamo vinde tot ca să scape de datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roş-albii au economisit din salarii şi din sumele de transfer peste două milioane de euro după ce i-au cedat pe Adrian Cristea la Universitatea Cluj, pe N’Doye la Astra, iar pe Florin Bratu l-au declarat liber de contract. Numai prin faptul că Dinamo nu mai trebuie să le plătească salariile celor trei jucători s-au economisit 340.000 de euro.

După multă vreme în care Dinamo a căutat să-şi întărească lotul în fiecare pauză de iarnă, anul acesta obiectivul „câinilor" nu mai este „betonarea" echipei. Şefii sunt interesaţi să facă economii cât mai consistente, pentru ca echipa să reziste decent până la finele acestui sezon.

Cum bugetul roş-albilor a fost serios „avariat" în ultimele sezoane din cauza lipsei performanţei, conturile clubului trebuie alimentate de pe unde se poate. În ultimele zile ale anului 2010, oficialii roş-albilor au reuşit să „salveze" pentru „câini" o sumă importantă, 2.140.000 de euro. Dacă tot nu mai vin bani din alte surse, măcar să economisească de la jucătorii care nu mai pot ajuta echipa.

Astfel a gândit şi Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie din „Ştefan cel Mare", când a fost de acord cu despărţirile de Adrian Cristea, N'Doye şi Florin Bratu. Numai prin simplul fapt că Dinamo nu mai trebuie să le achite salariile acestor trei jucători, roş-albii au economist 340.000 de euro, anual.

Niciun ban din transferuri

Din păcate pentru dinamovişti, aceasta este unica veste bună în privinţa celor trei tranzacţii. „Câinii" n-au încasat niciun ban de pe urma jucătorilor, deoarece acţionarii s-au folosit de aceste mutări pentru a scăpa de datorii de aproape două milioane de euro către Florian Walter, acţionar acum la «U» Cluj, unde a mers Adrian Cristea, dar şi către Ioan Niculae, de la Astra, unde a fost direcţionat N'Doye.

Rednic vine după Dănciulescu!

Fostul antrenor al dinamoviştilor îşi doreşte un „câine" la echipa lui din Azerbaidjan, Khazar Lankaran. După ce i-a ratat pe Adrian Cristea şi pe N'Doye, Mircea Rednic este interesat de Dănciulescu. „Puriul" s-a interesat, la începutul lunii decembrie, despre situaţia lui „Danciu-gol", fiind încântat să lucreze din nou cu unul dintre jucătorii lui preferaţi, iar azi va demara negocierile, la Bucureşti, cu Nicolae Badea.

Cum au economisit dinamoviştii banii

Jucător    Salariul „salvat" Datorie ştearsă
Ad. Cristea    80.000 1.500.000
N'Doye    120.000 300.000
Bratu    140.000 liber de contract

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite