Dinamo premiază suporterii pentru cel mai frumos mesaj la derbiul cu Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, unul dintre sponsorii echipei Dinamo, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că va acorda trei premii de câte 500 de euro suporterilor pentru "cele mai frumoase mesaje" scrise pe banere la derbiul cu Steaua, din etapa a XVI-a a Ligii I.

Câştigătorii urmează a fi desemnaţi la pauza meciului de către jucătorii dinamovişti.

Într-o săptămână s-au vândut aproximativ 5000 de biletele pentru derbiul Dinamo - Steaua , primii 2000 de posesori de astfel de tichete fiind recompensaţi cu câte un pachet Orange PrePay cu 5 euro credit.

În cadrul conferinţei de presă, organizatorii au anunţat că unul dintre suporteri, care va fi desemnat prin tragere la sorţi, ar putea câştiga un autoturism marca Mitsubishi Colt, la pauza meciului, dacă va reuşi să marcheze un gol de la 11 metri fostului portar Bogdan Stelea.

Lovitura de începere a derbiului Dinamo - Steaua va fi dată de către administratorul delegat al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, Cornel Dinu.

FC Dinamo a pus în vânzare, marţea trecută, biletele pentru derbiul cu Steaua, tichetele având preţuri cuprinse între 20 de lei, la peluze, şi 150 de lei, la tribuna 0 VIP. Casele de bilete ale stadionului "Dinamo" sunt deschise în fiecare zi, între orele 10.00 şi 18.00.

Partida Dinamo-Steaua, din cadrul etapei a XVI-a a Ligii I, este programată luni, de la ora 20.30.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite