Dinamo ia bătaie, dar se califică în finala Cupei! Bonetti l-a umilit pe Dănciulescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo a pierdut cu 2-1 pe terenul Mediaşului, dar s-a calificat în finala Cupei României graţie reuşitei lui Dorel Stoica

Meciul a început furtunos, cu un penalty scos relativ uşor de Bawab, dar irosit tot de el. Iordanianul a încercat o scăriţă de efect (min. 6), dar mingea a trecut peste poartă. Medieşenii nu au stat să se plângă prea mult şi au egalat situaţia în „dublă" după golul înaltului Markovici la o lovitură de colţ. Au urmat două ocazii uriaşe, ratate de Bawab şi Marius Niculae, iar în debutul reprizei secunde medieşenii au avut şansa de a obţine scor de calificare la şuturile lui Vitinho şi Munteanu. Pentru ca la faza iemdiat următoare, Dorel Stoica, cel adus din „exil" de Dario Boetti să marcheze golul egalării după ce Pleşca a respins în faţă lovitura de cap a lui Scarlatache.
Emoţiile nu au lipsit. Issa Ba a înscris cu o reluare spectaculoas, pe spate, iar Mediaşul mai avea nevoie de un gol pentru a ajunge în finală. Gazul n-a găsit însă drumul spre o calificare istorică.

Dănciulescu, ignorat de italian

@ Marcatorul primului gol, Markovici, a fost incert până în ziua meciului. El a jucat cu un bandaj la cap, în urma loviturii aplicate de Ghionea în meciul cu Târgu Mureş. Asta nu l-a împiedicat să marcheze cu capul.
@ Dănciulescu a fost sărit din schemă de antrenorul Dario Bonetti. "Corbul" a fost doar rezervă, italianul preferând un sistem 4-1-4-1, cu Marius Niculae pe poziţia de vârf împins. După pauză, Bonetti l-a băgat pe teren pe Ţucudean, umilindu-l efectiv pe Dănciulescu, cu care a avut un conflict în precedentul mandat. "Danciu" n-a fost itnrodus deloc pe teren.
@ Deşi medieşenii au insinuat că dinamoviştii ar trebuie să fie supuşi controlului antidoping, în cele din urmă, gazdele au fost cele care au fost testate, cu o zi înaintea partidei. "Ar trebui să fie controlată toată lumea, nu doar noi", a spus Cristi Pustai înaintea partidei.
@ Finala Rapid - Dinamo are loc pe 23 mai pe Arena Naţională din Bucureşti.


Gaz Metan Mediaş 1
Pleşca - Frăsinescu, Muth, Markovici, Buzean - Al. Munteanu (D. Roman 60), Todea (Breeweld 68), Issa Ba, C. Petre, Bawab, Vitinho. Antrenor: Cristi Pustai

Dinamo 1
Bălgrădean - Scarlatache, Moţi, Grigore, Pulhac - D. Stoica - Rus (Ţucudean 46, Luchin 84), Kone, C. Munteanu, Alexe (Curtean 64) - M. Niculae. Antrenor Dario Bonetti

Goluri: Markovici 8, Issa Ba 80 / D. Stoica 58
Stadion Gaz Metan: 5.000
Arbitru: Radu Petrescu
În tur: 0-1

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite