Poli Timișoara - Steaua 0-0 / Sorin Cîrţu: "Am ieşit din lupta pentru primele două locuri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Stelei, Sorin Cîrţu, s-a declarat mulţumit de jocul echipei sale în partida cu Poli Timişoara, dar a recunoscut că remiza îi scoate pe roş-albaştri din cursa pentru primele două locuri.

"Am avut jocul sub control, mai puţin în primele minute ale meciului. Am făcut presing, am fost agresivi. Nu mă mulţumeşte rezultatul, deoarece mă scoate din cursa pentru primele două locuri, dar luăm situaţia ca atare şi mergem mai departe. Am avut foarte multe ocazii ratate, iar la un meci ca ăsta trebuie să înscrii din jumătate de ocazie. Ştiu că Gigi spera la mai multe de la acest meci, dar s-au făcut prea multe greşeli în acest debut de retur. Sunt mai multe echipe care sunt în joc pentru titlu. Steaua a fost superioară, nu net, dar superioară", a spus Sorin Cîrţu

Patronul Stelei, Gigi Becali, era extrem de liniştit după remiza de la Timişoara, fiind convins că şansele echipei sale la titlu au rămas intacte. Finanţatorul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, a înfierat arbitrajul lui Cristi Balaj din derby-ul cu Steaua, încheiat la egalitate, scor 0-0.

Gigi Becali: "Poli nu are faţă de campionă"

"Numai ghinionul a făcut ca noi să nu obţinem toate punctele la Timişoara. Asta este. Ne gândim până la final la Cupă şi la campionat. Nu pot să-i reproşez nimic lui Cîrţu, a fost risipă mare de energie, pe terenul unei echipe care se bate la titlu şi care a avut de partea ei 30 de mii de oameni. Şi în condiţiile astea, noi am fost călare pe ei. Tănase ar fi făcut diferenţa. Mi-a plăcut toată echipa, toţi băieţii merită felicitări. Maicon nu m-a convins, nu a arătat nimic. Nu am cum să fiu supărat pe Bănel Nicoliţă", a spus Gigi Becali la gsptv.

Marian Iancu: "Balaj a greşit la 3 faze colosale"

"Balaj a greşit în 3 faze colosale şi poate aude şi domnul Avram lucrurile acestea. În condiţile în care publicul a fost cel care ne-a susţinut frenetic, este păcat că n-am obţinut victoria din cauza lui Balaj, care trebuie să-mi dea explicaţii publice! La 5 metri de o fază clară, nu ne-a dat penalty la duelul dintre Iliev şi Curtean. La faza aceasta ce a fost? Era beat, era drogat? I-a intrat transpiraţia în ochi?

Ce fotbal mai jucăm noi în Romania dacă la o  asemenea fază nu se dă penalty. Nu se poate aşa ceva! Este mai mult decît suportabil. Iar vine finalul de campionat şi vom păţi ca în sezonul trecut, cînd ne-au fost scoase 3 goluri din poartă. Balaj este Einstein în arbitraj, e ca o icoană. Au mai fost icoane şi pe la Piteşti", a spus Iancu, făcînd referire la scandalul legat de Cornel Penescu.

"Einsteinul fotbalului romanesc ne-a tîlhărit astăzi!. El e în stare de un arbitraj bun dacă nu îi sună telefoanele Eu nu vreau să mai pierd campionatul ăsta din cauza arbitrajului", a conchis Iancu la GSP TV.

Poli Timișoara nu a profitat de eșecul Oțelului de la Brașov și rămâne pe locul secund, după ce a terminat la egalitate, 0-0, cu Steaua București.

S-a încheiat partida. Poli a remizat, 0-0, cu Steaua, după un meci încrâncenat, lipsit de spectaculozitate.

Min.90 Iese Nikolici, intră Zăgrean

Min.89 Iese Surdu, intră Latovlevici

Min.88 Ocazie imensă pentru Steaua, Nicoliță reia cu capul, dar Pantilimon respinge în corner cu un reflex superb

"Cea mai iubită echipă din țară joacă acasă cu peluza goală" este mesajul ironic transmis din peluza sud fanilor steliști

Min.82 Centrare Nicoliță, deviază Bikfalvi însă fără să pună în pericol poarta lui Pantilimon

Min.80 Cartonaș gelben pentru Gardoș

Min.77 Ratare imensă pentru Steaua. Pantilimon reține spectaculos din fața lui Surdu, scăpat singur

Min.73 Șut Bilașco peste poartă

Min.71 Schimbare și la Poli: Iese Rocha, intră Axente

Min.70 Schimbare la Steaua. Iese Iliev, intră Ricardo

Min.67 Curtean cere penalty la intrarea lui Iliev

Min.64 Cartonaș galben Magera după un fault dur

Min 63 Nikolici a scăpat singur cu Pantilimon, dar în loc de un șut preferă pasa spre Alexa, care nu reușește să reia spre poartă

Min.62 Șutul lui Magera este blocat de fundașii oaspeților

Min.58 Surdu trimite cu capul peste poartă

Min.55 Pătrundere Rocha și șut puțin peste

Min.54 Cartonaș galben pentru Bonfim

Min 52 Iese Maicon, intră Onofraș

Peluza sud a luat foc la propriu. Suporterii bănățeni au continuat cu coregrafiile și la începutul reprizei secunde, apărinzând torțe. Din păcate, situația a scăpat de sub control, iar hârtiile și rolele s-au aprins. A urmat apoi un incendiu în toată regula, luând foc numeroase scaune. Pompierii intervin în aceste momente. La fel și jandarmii care aleargă spre peluza sud. Focul a fost stins, iar suporterii au revenit la locurile lor.







A început repriza secundă


S-a încheiat prima repriză. Scorul rămâne 0-0

Arbitrul de rezervă arată un minut de prelungire

Min.44 Cartonaș galben pentru Rocha după un fault din spate

Min.42 Șutul lui Surdu este blocat de fundașii bănățeni

Min.36 Șut Burcă de la mare distanță, fără pericol pentru Tătărușanu

Min.35 Cartonaș galben pentru Maicon pentru simulare

Min.35 Același Nicoliță a pătruns în careul timișorenilor, însă șutul său a fost blocat de Cisovsky

Min.31 Șut Nicoliță de la 25 de metri, mult peste poartă

Min.24 Cea mai mare ratare a meciului. Nicoliță trage pe lângă bară din poziție bună

image
image
image



Min.22 Chiar dacă suporterii s-au așteptat la un meci spectaculos, cele două echipe practică un fotbal de uzură, fără ocazii sau realizări spectaculoase

Min.17 Timișoara domină în aceste momente. Căpitanul Alexa și-a mai încercat o dată norocul cu un șut de la mare distanță, dar mingea s-a dus peste poartă

Min.12 Lovitură liberă pentru Poli de la 18 metri. Execută Curtean, peste poartă

Min. 9 Șut slab Alexa de la mare distanță, reține Tătărușanu fără probleme

Min. 7 Tătărușanu reține centrarea lui Alexa din lovitură liberă

Min. 5 Tatonare obișnuită de la începutul partidei. Cele două echipe nu s-au apropiat până acum de careu.

A început partida

image



Jucătorii celor două echipe au ieșit de la vestiare pe muzica lui Luciano Pavaroti, "Nessun Dorma"

Galeria Commando Viola de la peluza sud a pregătit o coregrafie specială pentru meciul cu Steaua. Mesajul afișat pe gardul despărțitor este: "N-am încetat să credem. Am luptat. Un singur drum e bun și l-am urmat'. Fanii au format un mesaj din cod de bare 2D.

Ora 19.00
Iată cele două echipe care vor intra în teren:

Poli: Pantilimon - Helder, Cisovsky, Ghionea, Sepsi - Curtean, Alexa, Burcă, Rocha - Nikolici, Magera. Antr. Dușan Uhrin jr.

image

Steaua: Tătăruşanu - Bonfim, Iliev, Geraldo, Brandan - Bicfalvi, Gardoş - Nicoliţă, Maicon, Surdu - Bilaşco. Antr.Sorin Cârțu

Arbitru: Cristian Balaj (Baia Mare). Asistenţi: Cristian Nica (Ploieşti), Eduard Dumitrescu (Piteşti).

Ora 18.30.
Cu o oră înainte de startul partidei, cea mai mare arenă din vestul țării este aproape plină. Vremea la Timișoara este excelentă. Suporterii au făcut cozi la tarabele cu sucuri, apa si bere fără alcool.



Ora 18.00
. pe stadionul "Dan Păltinișanu" sunt deja aproape 10.000 de spectatori. Jucătorii de la Poli au ieșit să inspecteze gazonul în aplauzele publicului. La porțile arenei s-au format deja cozi, dar intrarea se face în mod civilizat. 

A sosit ziua meciului în care timișorenii speră să umilească încă o dată Steaua, una din echipele care se laudă cu mulți suporteri în țară, însă Timișoara rămâne un oraș interzis pentru ei.

Biletele pentru meci au fost epuizat cu trei zile în urmă, nicidecum pentru că vine la Steaua la Timișoara, așa cum o declarau oaspeții, ci pentru că fanii bănățeni simt mai mult ca niciodată că a venit timpul pentru primul titlu din istoria de 90 de ani al clubului.

Poli pleacă din postura cupantei locului doi în Liga I, cu gândul la câștigarea campionatului, în timp ce Steaua se află în fața celui mai slab sezon din ultimul deceniu, ocupând locul șase, cu dorința de a prinde un loc în Liga Europa.

O victorie împotriva celor de la Steaua îi propulsează pe bănățeni pe primul loc în clasament, după ce Oțelul s-a împiedicat la Brașov.

image

Tehnicianul ceh Dușan Uhrin se confruntă cu mai multe problem de lot: Ricketts a revenit de la naționala Canadei cu ruptură care îl va ține departe de gazon două săptămâni, Zicu și Bourceanu sunt suspendați, Sepsi e mai de mult accidentat, iar Magera are șanse mici să intre pe teren având și el problem medicale.  

Porțile stadionului “Dan Păltinișanu” se vor deschide la ora 17.00, suporterii fiind rugați să vină cât mai repede la arenă pentru a evita aglomerația de la porți. 


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite