Dănciulescu: "Nimeni nu ne poate sta în cale"! Vezi aici ce spun "câinii" după victoria cu Ceahlăul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu, 34 de ani, a înscris în partida cu Ceahlăul, 5-0, golul său cu numărul 200 în campionat.

“Dedic reuşita mea familie, dar cele trei puncte sunt mult mai importante decât faptul că am marcat eu. Eram la fel de fericiţi şi cu un scor de 1-0, trebuie să rămânem modeşti pentru că nu am obţinut încă nimic, titlul e departe. Avem nevoie de linişte pentru a fi campioni.
Nu ne interesează că suntem la 10 puncte de Steaua, sau ce diferenţă e faţă de alte contracandidate. Noi trebuie să rămânem concentraţi pentru că suntem pe drumul cel bun.
Cel mai mult mă bucură că evoluăm bine. Jucăm eficient şi spectaculos. Dacă o ţinem tot aşa, nimeni nu ne poate sta în cale”, a zis Dănciulescu.

Marius Niculae: "Îmi pare bine că am marcat, dar important e să câştige echipa şi să obţinem un obiectiv pe care ni l-am propus. Ne-am impus jocul şi am câştigat uşor, pregătisem bine acest joc.

Nu ne-am făcut un obiectiv la goluri marcate, performanţele echipei sunt importante. Nu ne interesează ce face Steaua sau alte echipe. Poate la anul să reuşim mai mult şi în Europa, anul ăsta ne concentrăm pe câştigarea titlului".

Cristi Borcea. "Când am plecat din ţară o lăsasem pe Dinamo cu maximum de puncte. Asta e problema! Suntem pe primul loc exact când campioana nu mai merge direct în Champions League. În ultimii trei ani am fost tot timpul în avantaj cu echipele mari şi am pierdut titlul cu echipele mici. Dacă ne menţinem acest traseu, eu zic că nu mai putem fi opriţi. Acum ne aşteaptă un meci foarte greu acasă, cu Braşov. După ce vom lua campionatul, 100% voi spune din nou să fim lăsaţi să ne pregătim de Champions League", a declarat Borcea la Dolce Sport.

Liviu Ciobotariu: "Am avut momente bune în joc. Felicit jucătătorii pentru modul în care s-au comportat, am avut unele probleme în joc în prima repriză. Am demonstrat că suntem Dinamo, că suntem echipa de pe primul loc. Am practicat un fotbal bun, am câştigat cu scor lejer, dar trebuie să corectăm greşelile din prima repriză. Am accelerat puţin pentru că cei de la CFR ne depăşiseră la golaveraj. Îl felicit pe Danciu, este cel mai bun cuplu de atacanţi din România, sper să se pregătească la fel de bine şi să continue să marcheze".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite