Dan Petrescu după semnarea noului contract: "Am rămas pentru fani, vrem în cupele europene!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Tehnicianul de 43 de ani a semnat un nou contract cu formaţia Kuban Krasnodar, urmând să-şi petreacă următorii trei ani la echipa cu care s-a calificat în play-off-ul campionatului Rusiei.

"Fără să exagerez, suportul fanilor a fost cel mai important factor în momentul în care m-am decis să semnez prelungirea contractului. Iubesc fanii şi sper ca şi în următorii doi ani să fie alături de mine şi de echipă. E ceva incredibil să ştii că mii de oameni te susţin. Nu doar în zilele în care câştigi, ci şi atunci când echipei nu-i merge bine.

Ce să aştepte fanii de la echipă în următoarea perioadă? Vrem să construim o echipă competitivă, care să se bată de la egal la egal cu forţele Rusiei. Vrem să terminăm cât mai sus în clasament şi să ne calificăm în Cupele Europene. Fanii noştri o merită din plin.

Ăsta e stilul meu. În viitor, staff-ul mă va ajuta să găsesc jucătorii care au potenţialul şi dorinţa de a reuşi pe plan personal şi alături de această echipă. Cel mai important e ca jucătorii să nu se mulţumească după ce reuşesc puţin. Dacă au dorinţa de a munci şi de a progresa, ne vom baza pe ei", a declarat Petrescu pentru site-ul oficial la lui Kuban.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite