Dacia Chişinău, surclasată la toate capitolele de Steaua!
0Echipa Steaua Bucureşti a învins, sâmbătă, la Chişinău, într-un meci amical, formaţia Dacia, cu scorul de 4-0 (3-0), atacantul brazilian Maicon, care a debutat pentru formaţia bucureşteană, marcând două goluri.
Duelul galeriilor a fost câştigat de fanii Stelei
Unul din ingredientele spectacolului organizat pe stadionul „Zimbru" din Chişinău l-a constituit duelul galeriilor celor două echipe, Dacia şi Steaua. Cu o oră înainte de începutul meciului, ambele grupuri de suporteri au început să-și susțină frenetic favoriţii, prin cântece, bannere şi scandări. Indiferent de faptul că Dacia a încasat tocmai patru goluri în amicalul cu Steaua, suporterii „lupilor galbeni" i-au susţinut în permanenţă pe tot parcursul meciului şi după fluierul final. Amplasată în partea opusă a tribunelor, galeria „roş-albastră" a fost mult mai numeroasă şi mai activă. Ei au afişat şi câteva banere cu acuze ofensatoare la rivalii de moarte - Dinamo Bucureşti, şi critice la adresa latifundiarului din Pipera, Gigi Becali. Două dintre banere purtau următorul mesaj: „Dinamo, te iubim... în gură" şi „Steaua, un mit adevărat, jj, tu vei fi uitat". În ultimele cinci minute ale partidei, ambele galerii au scandat alternativ același mesaj „Hai Moldova!", iar după încheierea meciului ambele echipe au mers să-şi salute galeriile.

Ambasadorul României şi-a adus copiii la fotbal
Printre cei aproape zece mii de suporteri veniţi la meciul Dacia - Steaua, au fost observate mai multe personalităţi din viața publică din Republica Moldova şi din România. În loja VIP a luat loc ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă, împreună cu doi copii ai săi, care au trăit cu maxime emoții fiecare fază fierbinte a meciului. Tot în loja VIP a fost observat și primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.
Aflată în pregătiri către meciul din cadrul preliminariilor Euro-2012, de la 29 martie, cu Suedia, din deplasare, întreg lot național al Republicii Moldova, împreună cu antrenorul Gabi Balint, era prezent în tribune. Ultimul a conversat mai multe minute în pauza meciului cu antrenorii şi jucătorii de la FC Poli Timişoara, care de asemenea au asistat la meci. Bănățenii vor susţine duminică un alt meci amical la Chişinău, cu Zimbru, pe acelaşi teren.
Dică şi Brandan - „terorizaţi" de moldoveni
Schimbaţi de Sorin Cârţu la mijlocul reprizei a doua, căpitanul Stelei din prima parte a jocului, Nicolae Dică şi argentinianul Pablo Brandan au fost baricadaţi la trecerea spre vestiare de zeci de fani care au cerut autografe, au dorit să se fotografieze sau pur şi simplu să dea mâna cu jucătorii din Ghencea. La finalul meciului, şi ceilalţi fotbalişti de la Steaua au trecut prin același „filtru" al fanilor. Şi suporterii Daciei şi-au acostat favoriții. Dacă a fost generos cu fanii, nu la fel de binevoitor Nicolae Dică a fost cu jurnaliştii. La final de meci, „decarul" bucureştenilor a ignorat mai mulți reporteri.
TOPUL GAFELOR COMISE DE ORGANIZATORI
1. Au impus instituțiilor de presă de la Chişinău să ofere spaţii gratuite pentru posterul de promovare a meciurilor Dacia - Steaua şi Zimbru - FC Timişoara, condiție obligatorie pentru a fi acreditați jurnaliştii la meci. Din acest motiv, mai multe instituţii de presă au ignorat evenimentul.
2. Prezentatorii care au anunţat componenţele echipelor şi ocaziile importante ale partidei au greşit de mai multe ori numele jucătorilor. Portarul Răzvan Stanca a fost numit de mai multe ori, Ruslan (un prenume rusesc) Stanca.
3. Deşi e un meci pur amical, au fost stabilite preţuri foarte mari ale biletelor, comparative cu bugetul mediu al amatorilor de fotbal din Moldova: 50-200 lei moldoveneşti (3-13 euro).