Dacă nu acum, atunci când, Cîrţule?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sixto Peralta (centru) joacă la Cluj din 2008
Sixto Peralta (centru) joacă la Cluj din 2008

CFR Cluj poate profita de pasul greşit al tuturor echipelor din plutonul fruntaş şi să se apropie la 11 puncte de liderul Oţelul. „Vişiniii“ nu au decât varianta victoriei în această seară la Bistriţa, pe terenul formaţiei care i-a eliminat din Cupa României

„Ceferiştilor“ încă nu le-a trecut supărarea după eliminarea din Cupa României, un trofeu pe care îl au în vitrină de trei ani. După ce au acuzat în termini duri arbitrajul lui Cristi Balaj, clujenii nu se vor opri aici şi sunt decişi să depună la UEFA un dosar în care să prezinte marile probleme de arbitraj din campionatul românesc.Eliminarea încă din sferturile de finală a fost digerată cu greu de Paszkany şi Mureşan, care sunt hotărâţi să îşi facă dreptate.

„Trebuia să ni se spună în vară după ce am luat cupa: domne, aţi luat cam multe trofee în ultimii ani, mai luaţi o pauză. Aşa ştiam, ne retrăgeam un an, doi şi reveneam în al treilea sezon şi aveam şi un buget mare. Arbitrajul a fost cu două unităţi de măsură. Deciziile lor au fost premeditate, nu sunt simple greşeli. Balaj era privit pro CFR dar nu ştiu de ce, asta spun cei din Capitală, eu nu vin cu dvd-uri ca ei să mă plâng pentru orice cartonaş galben“, a fost reacţia patronului imediat după meci. Apoi a atacat dur şi Iuliu Mureşan, care a oferit o declaraţie asemănătoare lui Paszkany, prin care punea eliminarea din competiţie pe seama „fluieraşilor“.

Niciuna dintre echipele fruntaşe nu a câştigat


După o primă parte de campionat dezastruoasă, CFR poate profita în această seară de paşii greşiţi ai echipelor din plutonul fruntaş şi să se apropie la numai 11 puncte de lider. Oţelul, Timişoara şi Dinamo nu au obţinut decât remize în întâlnirile cu Brăneşti, Urziceni, respectiv Craiova, în timp ce Rapid şi Steaua au pierdut cu Târgu Mureş, respectiv Gaz Metan. În aceste condiţii, o victorie pe terenul „lupilor“ bistriţeni i-ar apropia pe „feroviari“ la 11 puncte de liderul Oţelul şi ar urca pe locul 8, la egalitate de puncte cu Steaua. Pentru acest meci, Sorin Cîrţu este suspendat, după ieşirea de la finalul meciului de cupă, când a înjurat brigada de arbitri, iar indicaţiile de pe bancă vor veni de la Minteuan şi Irimescu, secunzii lui „Sorinaccio“.

Olteanul va lua loc în tribune şi la meciul următor, cu Gaz Metan Mediaş, de pe „Dr. Constantin Rădulescu“. Partida care va începe la ora 20.30 va fi condusă la centru de Alexandru Tudor, ajutat la cele două tuşe de Cristian Nica şi Radu-Iulius Timar şi va fi transmisă în direct de Gsp TV şi în format livetext pe adevarul.ro.

14 este distanţa de puncte dintre CFR Cluj şi liderul Oţelul, după 14 meciuri disputate în acest campionat

20 de lei intrarea la meci

Conducerea clubului Gloria Bistriţa a stabilit ca pentru meciul din această seară intrarea să fie generală. Astfel, fiecare microbist va scoate din buzunar 20 de lei, indiferent de sectorul în care doreşte să-şi achiziţioneze bilet. Pensionarii care vor avea asupra lor actele justificative vor beneficia de o reducere de 50%, care se va acorda până cu două ore înainte de startul partidei.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite