„Dacă mă furaţi, aşa o să vă dau baremul!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iritat de greşeala centralului meciului Pandurii – Urziceni, preşedintele lui Juventus Bucureşti, Marian Rusen, vrea să-i plătească pe „fluieraşi“ în moneda statului Botswana. Liga I a debutat cu o viciere de rezultat! Gorjenii au înscris în prelungirile partidei cu Unirea, însă golul, unul perfect valabil, nu a fost validat.

Marian Rusen, preşedintele lui Juventus Bucureşti,  a găsit o modalitate inedită de a-i recompensa pe arbitrii care îl vor fura la meciurile din Liga a II-a. Le va băga în plicuri banii care circulă în Republica Botswana. Moneda oficială a micuţului stat african se numeşte „Pula"!

„Am fost recent în concediu în Botswana. Am băgat cardul în bancomat cu gândul să scot dolari sau euro, dar m-am pricopsit cu un teanc de bani de-ai lor. Am venit cu ei în România şi o să-i dau arbitrilor care mă vor dezavantaja în campionat", a precizat Marian Rusen.

Radu Petrescu merita 11.268 de bani africani

Şeful lui Juventus a mărturisit că el are sufletul mare şi că, în cazul în care echipa lui va fi ajutată de fluieraşi, aceştia vor primi bani mai mulţi în plic! Nu va fi însă la fel de generos şi cu cei care îl vor fura la meciuri.

"Vineri după amiază m-am uitat la meciul Pandurii - Unirea Urziceni. Am văzut că gorjenii au fost dezavantajaţi clar, le-a fost anulat un gol perfect valabil. Am calculat în moneda statului Botswana şi mi-a ieşit că baremul unui central este de 11.268 de P.... Acestea fiind precizate, pentru prestaţia lui, Radu Petrescu, cel care a condus jocul Pandurii - Urziceni, merită fix 11.268 de P..., nimic în plus!", a menţionat Rusen.

El a vrut să facă prima plată în moneda statului Botswana, ieri, în timpul amicalului Concordia Chiajna - Ceahlăul: "Meciul a fost arbitrat de Claudiu Baboia, care m-a furat ca în codru acum vreo doi ani. I-am dat vreo 500 de P..., iar el se cam întinsese la ei".

Pandurii nu-l acuză pe Petrescu

Şefii clubului Pandurii au anunţat că nu vor face memoriu împotriva arbitrului Radu Petrescu şi a asistentului Eduard Crângaşu, cei care au anulat, în mod eronat, un gol al oltenilor pe finalul meciului cu Unirea Urziceni (0-0).

„Greşeala a fost impardonabilă, dar nu intenţionată. Nu vom face memoriu, nu vrem să facem circ încă din prima etapă", a spus preşedintele Eugen Pârvulescu. De partea cealaltă, managerul ialomiţenilor a recunoscut că Unirea a fost ajutată. "Cei de la Pandurii au avut un gol valabil în prelungiri", a spus Mihai Stoica.

Iancu: „Le aduc bani cu roaba!"

După ce FRF a decis ca arbitrii să-şi primească baremurile în plic, conducătorul celor de la FC Timişoara, Marian Iancu, a găsit o modalitate originală de a se răzbuna pe cei care îi vor dezavantaja pe bănăţeni. „Dacă mă supără, o să-i plătesc cu monede de 50 de bani. O să aduc o roabă de monede, o răstorn în vestiar şi ei să stea acolo să-şi numere banii", a spus Iancu.

2.082 de P... este baremul unui arbitru de Liga a II-a dacă va fi plătit în moneda statului african Botswana.

5.400 de lei este baremul unui central român care conduce un meci din Liga I.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite