Cupa sau pa!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorinel Munteanu
Dorinel Munteanu

Oţelul va întâlni joi Vasluiul în sferturile de finală ale Cupei României. Un nou eşec i-ar putea fi fatal lui Dorinel Munteanu.

 Remiza contra Ceahlăului, venită la o etapă după înfrângerea de la Chiajna, a tulburat serios apele la campioana din Galaţi. Spectatorii l-au huiduit copios pe Dorinel Munteanu (foto), iar directorul general Marius Stan pare dispus să-i mai acorde doar o şansă antrenorului: partida de joi cu Vaslui, din sferturile Cupei României. „Am părut ca o echipă lipsită de idei. Din punct de vedere fizic, jucătorii nu au arătat prea bine. Am fost o echipă previzibilă. Sper să se schimbe ce se poate schimba până la meciul de joi din Cupa României", a spus Marius Stan după egalul cu nemţenii.

Directorul „oţelarilor" are şi un interes personal ca echipa să meargă bine. Stan e candidatul USL la Primăria Galaţi, iar o eventuală nouă calificare în Europa i-ar aduce un beneficiu de imagine. În schimb, susţinerea unui antrenor care este tot mai contestat de suporterii Oţelului nu poate fi de bun augur.

„M-am săturat de atitudinea suporterilor"

Dorinel Munteanu nu se gândeşte deocamdată la varianta demisiei şi blamează reacţia fanilor. „Lăsaţi-mă, că m-am săturat de atitudinea lor! Nu înţeleg ce au de înjură mereu. Încerc să mă detaşez, dacă aş pune la inimă mi-aş face mult rău, atât mie, cât şi echipei. Suporterii trebuie să înţeleagă că trebuie să susţii echipa şi la bine, şi la rău, nu doar când sunt rezultate", a punctat Dorinel.

varianta Ioan Andone

Munteanu e şi el conştient însă de importanţa meciului cu Vaslui. „Visul la titlu s-a spulberat. Ne concentrăm pe meciul din Cupă", a mai afirmat antrenorul. În cazul în care gălăţenii se vor despărţi de Dorinel Munteanu, Marius Stan n-ar avea mari probleme în a-i găsi un înlocuitor. Este de notorietate relaţia de prietenie pe care bossul Oţelului o are cu Ioan Andone. „Fălcosul" e liber de contract de mai mult timp şi ar accepta să-i conducă pe gălăţeni măcar până la finalul actualului sezon.

Ultimul sfert din Cupă

Meciul Oţelul - Vaslui, ce se va disputa joi la Galaţi, e ultimul sfert de finală din Cupa României. El a fost amânat până acum datorită parcursului vasluienilor în Liga Europa. Dinamo, Rapid şi Gaz Metan Mediaş s-au calificat deja în semifinalele Cupei.

info
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite