Vasluienii recunosc: „Am avut noroc la Craiova“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Hizo
Viorel Hizo

După succesul de aseară, 1-0 pe terenul Universităţii Craiova, vasluienii au recunoscut că au avut noroc că au plecat cu toate punctele din Bănie, după aspectul reprizei secunde.

Antrenorul Viorel Hizo susţine însă că şi FC Vaslui este una dintre echipele bune ale campionatului.

Vasluiul, din şase etape, a câştigat cinci şi a făcut un egal. În prima repriză puteam duce scorul la 2-0, dar în partea a doua am avut şansă. Şi noi suntem o echipă bună. Am obţinut două victorii în ultimele două meciuri, cu echipe bune. Kuciak era şi timpul să-şi arate valoarea“, a spus antrenorul lui FC Vaslui, Viorel Hizo, lăudându-şi portarul pentru penalty-ul apărat în minutul 90.

Am obţinut o victorie importantă aici, unde nu cred că o să câştige multă lume. Suntem fericiţi că am câştigat, pentru că până acum a fost etapa oaspeţilor şi trebuia să păstrăm tradiţia. Putem spune că am avut şi noroc. Oltenii au avut mai multe ocazii în repriza a doua, un penalty ratat. Putem spune că Universitatea are un complex în faţa noastră, pentru că în ultimii trei ani am învins mereu la Craiova“, a spus şi fundaşul Gabriel Cânu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite