Craiova: Universitatea a intrat în Hora retrogradării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Golul lui Florin Costea nu a fost de ajutor Craiovei
Golul lui Florin Costea nu a fost de ajutor Craiovei

Ştiinţa a fost învinsă astăzi cu 2-1 la Bistriţa şi rămâne pe un loc retrogradabil, la două puncte de Pandurii, echipa care se află deasupra liniei care asigură prezenţa în Liga I. Eroul Gloriei a fost atacantul Hora, care a marcat golul victoriei şi a terminat meciul între buturi, după eliminarea lui Albuţ.

Vezi aici desfăşurarea partidei

Oltenii au început bine meciul cu Gloria şi au deschis scorul în minutul 3, prin Florin Costea, însă la pauză s-a intrat la egalitate, 1-1. Teo Crăciunescu a dictat uşor un penalti gazdelor, după o intervenţie a lui Găman, care a respins spectaculos o minge din faţa lui Moraes, iar brazilianul Bistriţei a egalat (min. 35).

În partea secundă, cele două echipe au jucat mai prudent şi nu s-au apropiat periculos de poarta adversă. La prima şansă, Gloria a puncta din nou, Hora marcând din careu, după o pasă a lui C. Petre, scăpat din marcaj de Bădoi.

Universitatea a forţat egalarea, dar bistriţenii s-au apărat exact, chiar dacă în ultimele minute ale jocului şi în cele cinci de prelungire gazdele au jucat cu un om mai puţin, fără portar.

Albuţ a văzut în minutul 86 al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat, autorul golului de 2-1, Hora, fiind cel care i-a luat locul, fără probleme.

Bistriţa a acumulat 27 de puncte şi s-a îndepărtat de zona periculoasă a clasamentului, în timp ce Craiova, cu 21 de puncte, a rămas pe locul 15, retrogradabil.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite