Craiova: Ţicleanu nu vrea să mai audă de Ştiinţa: „Să-şi continue marşul triumfal spre titlu!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Ţicleanu se simte bine în Kuwait
Aurel Ţicleanu se simte bine în Kuwait

Fostul mijlocaş al Craiovei Maxima, Aurel Ţicleanu, în prezent antrenor în Kuwait, la Al Sahel, susţine că în ţară are „uşile închise“ şi că nu mai vrea să vorbească despre Universitatea.

„Aş vrea să revin în România, dar pentru mine toate uşile, din păcate, sunt închise. Atât cât mai pot, sunt hotărât să continuu aici. Fotbalul e viaţa mea, îmi place să antrenez, sunt respectat, căutat şi consultat în diferite probleme. Aşa că n-am de ce să mă plâng. Pe la toate echipele pe unde am fost am lăsat prieteni care au încredere în mine şi care şi acum îmi cer sfatul“, a spus Ţicleanu pentru GdS. Acesta nu este singurul român din Kuwait, aici mai antrenând Ilie Balaci, Geolgău, Vlăduţ, Gugu, Aristică Cioabă şi Anton.

Aurel Ţicleanu, care mâine va împlini 51 de ani, nu vrea să mai audă de subiectul Universitatea. „Nu vreau să mai vorbesc despre Craiova actuală. De ce? Pentru că vara trecută, într-o emisiune TV, când vorbeam la superlativ de jocul echipei, dar nu eram de acord cu fixarea obiectivului de cucerire a campionatului, propunându-le să meargă întâi în Europa League şi apoi în Champions League, că prea multă presiune strică, patronul mi-a spus că vorbesc prostii! Aşa că anul ăsta nu mai vreau să spun prostii, lăsându-i pe cei care văd că se pricep de minune să-şi continue marşul triumfal de cucerire a titlului pe care şi l-au propus“, a precizat fostul mijlocaş al Craiovei Maxima.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite