Ţicleanu explică eşecul din Ghencea: „După acel gol anulat, băieţii n-au mai putut să revină în joc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Universităţii Craiova, Aurel Ţicleanu, crede că echipa sa ar fi câştigat meciul cu Steaua dacă golul lui Mihai Costea nu ar fi fost anulat eronat de tuşierul Onicaş.

„Chiose“ susţine că jucătorii au căzut psihic, iar golurile Stelei au venit pe greşeli de apărare.

Aşa cum a văzut toată lumea am avut 2-0 pe teren. La acest scor, în minutul 70 totul era încheiat. Ce să le spun băieţilor după acest meci? Au muncit bine în această vară, iar când trebuia să strângă roadele, din şase puncte avem doar unul. Cu şase puncte şi după jocul prestat, situaţia era alta!“, a spus Ţicleanu,

Steaua a fost superioară în ultimele douăzeci de minute din cauza faptului că băieţii nu mai înţelegeau nimic din ce se întâmpla. După acel gol anulat n-au mai putut să revină în joc, iar golurile le-am luat pe greşelile noastre. Mihai Costea simţea nevoia din trei în trei minute să îl întrebe pe tuşier ce s-a întâmplat. Mi-e greu să diger aceste lucruri şi băieţilor la fel. Au plâns în vestiar, mi-a fost greu să vorbesc cu ei. Totuşi, nu este un moment să ne oprim!“, a mai spus Aurel Ţicleanu.

Universitatea Craiova a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, de Steaua Bucureşti, într-un meci din cadrul etapei a II-a a Ligii I. Golurile echipei Steaua au fost marcate de Bogdan Stancu '66 şi Romeo Surdu '78, în timp ce Universitatea a punctat prin Valentin Iliev '51.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite