Revoluţie anti-Mititelu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suporterii au ieşit în stradă, cerând plecarea patronului de la echipă. Aproximativ 1.000 de fani s-au strâns în faţa sediului clubului, furioşi că Universitatea a retrogradat pentru a doua oară în istorie.

Scandalul dintre Mititelu şi suporterii olteni durează de ani buni, dar cele întâmplate în acest sezon au umplut paharul. Nemulţumiţi de managementul defectuos al patronului, dar mai ales de faptul că echipa va evolua din sezonul următor în liga a doua, fanii Ştiinţei au decis să protesteze în stradă. Ei au fost însoţiţi pe tot traseul de un cordon de jandarmi şi percheziţionaţi la sânge. Chiar şi aşa, mitingul nu a fost lipsit de incidente. Mai multe persoane au fost reţinute şi duse la poliţie după ce au aruncat cu torţe şi fumigene în jandarmi.

Jucătorii s-au certat

Ca şi cum retrogradarea nu era de ajuns pentru Universitatea, acum şi jucătorii au ajuns la certuri incredibile. După ce Zoro s-a luat la bătaie cu Buleică, acum a venit rândul lui Dorel Stoica să se contreze cu Ovidiu Dănănae. La pauza meciului cu Gaz Metan, mijlocaşul l-a făcut „vânzător" pe fundaşul dreapta întrucât acesta comisese penalty-ul din care oaspeţii au egalat. Furios, Stoica s-a îmbrăcat şi a plecat acasă, iar antrenorul George Biţă a fost nevoit să-l introducă pe Buleică. Contactat de „Adevărul", Ovidiu Dănănae a infirmat scandalul: „Nu e nimic adevărat. Între mine şi Dorel nu a existat niciun conflict".

Mesajele fanilor pentru Mititelu

"Pentru tine am venit, să te gonim, gras împuţit."

"Istoria te urăşte."

"Cămătarii întreabă de tine."

"Ai distrus o legendă."
/

"E dreptul fanilor să facă miting, dar e şi dreptul meu să decid la echipă. Orice ar face ei mă lasă rece, nu cedez. Va începe o nouă eră la Craiova."
Adrian Mititelu
finanţator Univ. Craiova

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite