Primăria Craiova a respins protocolul, Universitatea va jucat tot la Severin. Geolgău a demisionat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Universitatea Craiova nu a ajuns la un acord cu autorităţile locale privind revenirea echipei în Bănie.

După trei ore de negocieri, oficialii primăriei au rămas să studieze atent protocolul înaintat de club, iar răspunsul nu a fost cel dorit de reprezentanţii Ştiinţei.

Preşedintele de onoare al Ştiinţei, Corneliu Andrei Stroe, preşedintele executiv Ion Geolgău, vicepreşedintele Lucian Mitu şi administratorul delegat Dan Idita au fost cei care au intrat la negocieri cu primarul interimar Marinică Dincă şi viceprimarul Teodor Sas, intermediar fiind consilierul local Pavel Badea. 

Semnarea acordului a fost blocată de o Ordonanţă de Urgenţă dată de Guvern, prin care se interzic investiţiile la nivel local, până la 1 ianuarie 2011.

Nici condiţia cu chiria de un euro pentru stadion nu a putut fi aprobată, deoarece suma este prea mică, iar legea nu permite.

Astfel, înţelegerea a picat, iar Universitatea îşi va disputa meciurile de pe teren propriu tot la Severin. „Dacă Universitatea nu revine la Craiova, îmi dau demisia din funcţia de preşedinte!“, a spus Geolgău la ieşirea din primărie.

Iar fostul internaţional s-a ţinut de cuvânt imediat după ce patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a respins contractul de colaborare propus de Primărie. Conform prosport.ro, Ion Geolgău şi-a prezentat demisia după eşuarea negocierilor.

Iată ce condiţii impusese clubul Universitatea:

1. Folosirea stadionului pe termen nelimitat cu o chirie de un euro pe lună, garantarea prin contract că nu se va mai plăti de către chiriaşi altă taxă sau impozit şi suportarea de către Consiliul Local a utilităţilor.

2. Asumarea de către Consiliul Local a angajamentului de a aduce îmbunătăţiri stadionului: 27.000 de scaune noi, repararea şi salubrizarea toaletelor publice, repararea gradenelor de acces, schimbarea tabelei de marcaj şi a gardului exterior.

3. Primăria să asigure o zi pe săptămână personal din cadrul regiilor pe care le administrează pentru întreţinerea şi curăţenia stadionului.

4. Organizarea unui referendum în care cetăţenii municipiului să fie consultaţi cu privire dacă este necesar sau nu ca, pe actualul stadion Ion Oblemenco, să se construiască unul nou, pe termen de maxim trei ani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite