Piţurcă sună astăzi adunarea în Bănie. Florin Costea, în mare formă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii Universităţii Craiova s-au întors sâmbătă seară din cantonamentul de la Mamaia, iar astăzi, de la ora 17.00, au primul antrenament în Bănie.

Victor Piţurcă a sunat adunarea pentru meciul de lunea viitoare de la Braşov, dar nu va putea conta încă pe jucătorii plecaţi la echipele naţionale.

Lung junior, Găman, Bărboianu, Gângioveanu şi M. Costea sunt la tineret, chiar dacă ultimul nu şi-a revenit după accidentarea din campionat, Roman este la naţionala de juniori, iar Wobay se află încă în Sierra Leone.

Iliev s-a întors accidentat de la reprezentativa Bulgariei şi ar putea sta departe de gazon până la sfârşitul lunii. Fundaşul titular al Ştiinţei va efectua astăzi un control medical amănunţit, Piţurcă urmând să decidă dacă el va merge în Serbia, la vraciul Marijana, pentru a se recupera după ruptura musculară suferită, la fel cum a făcut şi Dănănae.

Vestea bună este că în stagiul de la mare jucătorii s-au pregătit exemplar, fostul selecţioner fiind mulţumit de cum au răspuns alb-albaştrii la cerinţele sale.

Mai mult, Florin Costea, aflat în refacere după accidentarea de la genunchi, s-a antrenat cot la cot cu colegii săi şi ar putea reveni în scurt timp pe gazon.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite