Adrian Păunescu a fost şi critic la adresa Craiovei! Vezi ce le-a reproşat lui Mititelu şi Piţurcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Păunescu, pe 23 februarie, la Craiova, la Zilele Marin Sorescu
Adrian Păunescu, pe 23 februarie, la Craiova, la Zilele Marin Sorescu

Numit de Adrian Mititelu preşedinte de onoare la Universitatea Craiova, poetul Adrian Păunescu a avut şi momente în care nu a fost de accord cu deciziile patronului oltean, criticând politica acestui.

Într-un interviu acordat pentru Prosport şi apărut în data de 15 iulie, poetul plecat dintre noi îşi cerea drepturile de autor pentru folosirea imnului echipei din Bănie şi era nemulţumit de faptul că Mititelu s-a dus cu echipa la Severin. 

De mai mult timp am vorbit despre obligaţiile financiare ale Universităţii Craiova pentru acel imn pe care îl cântă şi pe care nu-l plătesc. Nu sunt un nabab, mie Boc mi-a tăiat pensia, am de ţinut o casă, o familie. Cer public domnului Mititelu şi clubului Universitatea Craiova să se achite de toate datoriile pe care le au faţă de mine“, spunea Adrian Păunescu în interviul sus menţionat.

Poetul nu era de acord nici cu faptul că Mititelu, după ce l-a numit preşedinte de onoare, nu l-a consultat în luarea deciziilor.

Nimeni nu ştie cât de mult iubesc eu Severinul, pe care-l consider cel mai european oraş al Olteniei. Mi-e foarte drag, e superb. Dar una e să iubeşti un oraş şi alta e să-l pui într-o condiţie de contradicţie cu Craiova. Craiova e totuşi centrul Olteniei. N-am putut să mă uit pe gaura uşii la ceea ce se întâmplă la Craiova. Mai ales că Mititelu lua măsuri asupra cărora nu mă întreba. Spun asta, nu pentru că aş fi vrut să decid eu, deşi n-am fost în nicio colectivitate în care să n-am de zis un cuvânt. N-am comunicat deloc cu el. Sunt în total dezacord cu plecarea echipei din Craiova“, a afirmat atunci Păunescu.

Poetul nu l-a iertat nici pe Victor Piţurcă, după ce acesta, ca antrenor al Stelei, s-a bucurat pentru victoria din campionat cu Universitatea Craiova, scor 2-1, din etapa a 2-a din acest sezon.

Mă doare că un om la care am ţinut cel mai mult, Victor Piţurcă, s-a putut lăsa purtat de valul beatitudinii generat de un meci câştigat pe nedrept. Mai ales că era împotriva echipei sale de suflet şi mai ales că putea fi acolo. Mă doare atitudinea lui“, a spus atunci Adrian Păunescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite