Craiova: Păunescu: „Mititelu nu va putea trăi în Craiova decât blindat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Păunescu, în tribuna oficială a stadionului „Ion Oblemenco“
Adrian Păunescu, în tribuna oficială a stadionului „Ion Oblemenco“

Poetul Adrian Păunescu, cel care a compus imnul Universităţii Craiova, s-a arătat revoltat de faptul că echipa olteană a ajuns să joace la Severin şi crede că situaţia de faţă nu va rămâne mult timp aşa.

Numit preşedinte de onoare al Ştiinţei, Păunescu a confirmat, pentru prosport, faptul că şi-a dat demisia din această funcţie prin SMS şi susţine că patronul Adrian Mititelu, care nu i-a cerut şi lui părerea în cazul mutării echipei la Severin, va avea de suferit de pe urma deciziei sale de a pleca din Craiova.

„Am fost surprins de hotărârea asta univocă, de a se muta echipa la Severin. Nu am nimic cu oraşul, este o localitate de toată isprava, dar eu ţineam cu Universitatea Craiova, care acum văd că a fost mutată din oraş. Eu m-am zbătut pentru ei, dar, din păcate, în acest an lucrurile nu au mers deloc bine. Iar eu nici nu am fost băgat în seamă. M-aş fi aşteptat să fiu chemat nu doar când este nevoie să sting focul, ci şi să previn incendiile... Ca atare, am renunţat la funcţie, am demisionat“, a afirmat Adrian Păunescu.

„Săptămâna trecută am fost special la Craiova, am intervenit la primarul Solomon. Am obţinut de la el garanţia că echipa poate juca pe "Oblemenco" pentru o chirie simbolică, de un euro. I-am transmis lui Mititelu, dar el nu a vrut să cedeze, a spus că Solomon este demagog... Eu nu am nimic cu el, doar că este păcat. Publicul din Craiova nu are nicio vină că îşi iubeşte echipa şi este exigent. Nu cred că situaţia actuală poate persista mult... Altfel, Mititelu nu va avea viaţă acolo, nu va putea trăi în Craiova decât blindat. Nu-i poţi lua Craiovei cea mai frumoasă jucărie pe care a avut-o vreodată“, a mai spus Păunescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite