Oltenii lui Piţurcă au ocupat Ardealul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova se va muta pentru o săptămână în Ardeal, pentru meciurile cu Gaz Metan Mediaş şi CFR Cluj.

Trupa lui Victor Piţurcă a părăsit sâmbătă Bănia cu destinaţia Mediaş, unde luni, de la ora 19.00, va întâlni pe Gaz Metan, în ultimul meci al turului Ligii I.

Alb-albaştrii au înoptat la Sibiu, iar astăzi şi-au continuat drumul spre Mediaş. Găman şi compania vor avea parte de două meciuri dificile în cinci zile, motiv pentru care Piţurcă a decis ca echipa să rămână în Ardeal.

După duelul de la Mediaş, oltenii vor juca vineri la Cluj, cu CFR, iar fostul selecţioner speră la cel puţin patru puncte din aceste două jocuri.

La Mediaş vrem victoria, dar m-aş mulţumi şi cu un punct, în funcţie de cum decurge jocul. Gaz Metan are un lot mai bun ca noi, mai echilibrat numeric şi valoric“, a spus Victor Piţurcă.

Acesta i-a luat cu el şi pe accidentaţii Prepeliţă şi Gargorov, care nu au şanse să joace luni, dar se speră ca ei să fie refăcuţi până la meciul cu clujenii. La Mediaș vor lipsi și Găman și Bărboianu, suspendați.

Marţi, Universitatea se va muta la Cluj, unde va sta până după disputa cu campioana en-titre. „Suntem într-o situaţie dificilă şi trebuie să remontăm ce am pierdut acasă. Asta ne e datoria faţă de suporteri“, a anunţat Victor Piţurcă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite